Connect with us

Social

Peste 1400 de cărți vor fi donate copiilor din diasporă, de Ziua Copilului

Publicat

pe

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Guvernul donează copiilor din diaspora Republicii Moldova un lot de peste 1400 de cărți pentru a-i încuraja să învețe limba română și să păstreze legătura emoțională cu țara de origine a părinților lor.

Copiilor le vor fi expediate 417 exemplare de abecedare „Albinuța”, scrise de Grigore Vieru. Acestea vor conține câte un semn de carte cu un mesaj din partea prim-ministrului Pavel Filip.

Totodată, centrelor educaționale din diasporă le vor fi oferite o mie de exemplare ale cărții „Acasă”, scrisă de Arcadie Suceveanu și Valentina Lungu. Conținutul cărții a fost adaptat pentru copiii din diaspora în  cadrul  proiectului  „Consolidarea capacităților instituționale ale Republicii Moldova în domeniul migrației și dezvoltării”, în faza a II-a, cu sprijinul financiar al Agenției Elvețiene pentru  Dezvoltare  și  Cooperare.

Cărțile vor fi repartizate prin intermediul misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova din 32 de state, în care locuiesc cei mai mulți cetățeni moldoveni.

De asemenea, au mai fost organizate și alte activități, precum programele „DOR”, „Diaspora Engagement Hub”, dar și spectacole ale Teatrului Republican de Păpuși „Licurici”.

Este angajată în domeniul media încă din 1999. Timp de 14 ani, a fost reporter la Agenția de Stat Moldpres, apoi a lucrat la Flux și portalul Arena. Face parte din echipa Moldova.org din 2014.

Social

Manifest pentru transformarea educației din Moldova

Publicat

pe

De către

Proiectul care transformă educația din Moldova – TwentyTu – este susținut și de viitorii beneficiari ai acestuia. Elevii liceului „Mircea Eliade” din Chișinău au organizat un flash-mob prin care au vrut să atragă atenția asupra importanței educației în domeniile viitorului. Astfel, la sfârșitul ceremoniei de final de an, ei au manifestat stând în picioare timp de câteva minute, în forma cifrei „22”.

Ana-Maria, elevă: „TwentyTu mi se pare un proiect util și interesant, în special cursurile care vor fi predate. De exemplu, antreprenoriatul nu este studiat în școli, dar eu îmi doresc să cunosc mai multe despre educația financiară, cum să gestionez o afacere sau cum să o promovez. Faptul că aceste cursuri vor fi predate online sună și mai bine. De multe ori nu avem timp să frecventăm activități extracurriculare, dar aici, stând în fața unui computer va fi mult mai ușor să învăț.”

Alex, elev: „Eu sunt pasionat de matematică și oricât de surprinzător ar fi pentru colegii mei, această știință este chiar interesantă. Mi se pare genial să ai posibilitatea să rezolvi probleme de matematică într-un mod interactiv. Uneori fac asta de pe net, dar parcă mi-ar plăcea să fie structurat cumva într-un curs mai complex. Mă bucur că TwentyTu va oferi această posibilitate.”

TwentyTu  își propune să ofere gratuit cursuri extracurriculare pentru copii (7-12 ani) și adolescenți (13-19 ani) în 10 domenii ale viitorului, precum matematică distractivă, fizică experimentală, astronomie prin VR (realitate virtuală), robotică, programare interactivă, aplicații mobile, inteligență artificială, inteligență emoțională, antreprenoriat, alfabetizare digitală, animație, realitate virtuală sau design grafic. Cursurile vor fi disponibile începând cu martie 2019.

Grigore Vasilachi, director, liceul „Mircea Eliade” din Chișinău: „Proiectul TwentyTu este un program important pentru transformarea educației din Moldova, care pune accent pe digitalizare și pe metodele interactive de predare a materiilor. Experiența ne-a demonstrat că elevii sunt mult mai curioși și deschiși să învețe materiile viitorului, dacă văd aplicabilitatea practică a disciplinelor studiate.”

TwentyTu este primul proiect nonprofit din țara noastră care și-a propus să transforme educația din Moldova. Astfel, până în anul 2022, cel puțin 80.000 de elevi vor avea posibilitatea să participe la cursuri interactive. Iar pentru ca școala să devină mai atractivă, și 2200 de profesori vor beneficia de instruire despre cum să aplice metodele moderne la predarea materiilor.

500.000 euro este suma necesară pentru dezvoltarea cursurilor, a programului de studiu, dar și pentru instruirea pedagogilor. În acest sens, echipa Tekwill desfășoară în prezent o amplă campanie de colectare de fonduri. Cei care își doresc să contribuie la transformarea educației din Moldova o pot face pe www.twentytu.md.

Radu Marian, manager de proiect TwentyTu: „Prin intermediul proiectului TwentyTu vrem să le oferim cât mai multor copii, atât din mediul urban, cât și rural, oportunitatea de a învăța lucrurile și fenomenele care mișcă azi lumea înainte. Cursurile absolut gratuite vor fi orientate pe învățarea practică, dezvoltarea creativității și logicii, cultivarea spiritului de echipă și spiritului antreprenorial. Îi invităm pe toți să ne unim eforturile, să investim în educație și să le oferim copiilor din țara noastră posibilitatea de a studia disciplinele viitorului!”

Despre TwentyTu

TwentyTu este un proiect care nu substituie programele școlare, ci reprezintă un program extracurricular, care vine să ofere noi posibilități de cunoaștere copiilor și profesorilor. Acesta a fost creat de Centrul de Excelență în IT Tekwill – expert recunoscut în dezvoltarea programelor educaționale care acoperă o gamă largă de subiecte/materii, de la tehnologii de bază, până la cele mai actuale trenduri în domeniu, cu accent pe proiectele practice. În mai puțin de 2 ani, peste 17.000 de persoane au beneficiat de programele educative ale centrului.

Citește mai departe

Diverse

Ministerul Sănătății atenționează: Rujeola se răspândește rapid. De la începutul anului au fost înregistrate deja 28 cazuri!

Publicat

pe

De către

Rujeola se răspândește extrem de rapid în ultima perioadă în Republica Moldova. De la începutul anului până la 31 mai, au fost înregistrate deja 28 cazuri de rujeolă, confirmate și suspecte, atenționează Ministerul Sănătății. Potrivit surse citate, alarmant este că, 26 cazuri au fost înregistrate doar în perioada lunii mai.

Din totalul de bolnavi 21 (75%) sunt de etnie romă

Din totalul de 28 cazuri, 6 au fost stabilite ca unele de import, cinci din Ucraina – or. Cernăuți, Odessa, Vinița, Kiev și Reni, iar unul din România -Cluj. Doar 2 cazuri de import au fost cauza răspândirii ulterioare pe teritoriul țării noastre: în mun. Chișinău -13 cazuri secundare)/ și r-nul Drochia -9 cazuri secundare.

În majoritatea cazurilor – 68%, persoanele afectate nu au fost vaccinate cu nicio doză de vaccin împotriva rujeolei.

Doar 2 bolnavi au fost vaccinați cu 2 doze de vaccin, ultima în anul 2002, ceea ce determină o durată lungă de la vaccinare de 16 ani. Cu o singură doză au fost vaccinate 7 persoane, dintre care 2 copii au fost vaccinați cu 5 zile înainte de la debutul bolii și organismul nu a reușit să producă anticorpi pentru a fi protejați.

Este de menționat faptul că au fost afectați 3 copii cu vârsta de până la un an, care nu erau eligibili de a fi vaccinați împotriva rujeolei.

„Rujeola este 6 ori mai infecțioasă ca gripa și poate dezvolta boli grave sau complicații, cum ar fi: infecția urechii, pneumonie, surditate permanentă, encefalită sau chiar deces. Rujeola se răspândește foarte rapid în interiorul și în afara comunităților, dacă nu este menținută imunitatea de grup ce poate fi obținută prin vaccinare”, a precizat Ministerul Sănătății.

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale în comun cu Agenția Națională pentru Sănătate Publică întreprinde toate măsurile necesare de opri răspândirea rujeolei și îndeamnă populația de a se proteja prin vaccinare, în deosebi persoanele care doresc să călătorească în zonele afectate de rujeolă (România, Ucraina, Grecia, Italia, Muntenegru, etc.

Vaccinarea este gratuită pentru toate persoanele eligibile de a fi vaccinate.

Citește mai departe

Social

La Ceadâr-Lunga va fi construit un azil de bătrâni

Publicat

pe

De către

În municipiul Ceadâr-Lunga va fi construit un azil de bătrâni. Proiectul de lege privind scutirea de taxe a mărfurilor și serviciilor importate pentru construcţia acestuia a fost examinat și votat, în ședința de astăzi, a Parlamentului.

Instituția va fi una modernă, cu o capacitate de 32 locuri de cazare, iar suma investiției va costitui 500 mii euro.

Finanţarea tuturor mărfurilor și serviciilor necesare pentru construcție va fi efectuată de către primăria Altîndaa din Republica Turcia, ca urmare a discuţiilor întreținute de către Consiliul Executiv al UTA Găgăuzia cu conducerea acesteia.

Autorii proiectului susțin că conform experienţelor şi celor mai bune practice în domeniu, proiectele de acest gen se bucură de înlesniri fiscale şi vamale pentru toate lucrările de construcţie şi montaj.

Astfel, se propune scutirea de taxa vamală, taxa pentru efectuarea procedurilor vamale şi scutirea de taxă pe valoarea adăugată fără drept de deducere a mărfurilor şi serviciilor importate şi/sau livrate pentru construcţia Azilului de bătrâni în municipiul Ceadâr-Lunga, UTA Găgăuzia.

Citește mai departe