Percheziţii la Ministerul Agriculturii, inclusiv în biroul ministrului!

Ofițerii Centrului Național Anticorupție desfășoară percheziții în sediul Ministerului Agriculturii, inclusiv în biroul ministrului, Eduard Grama.

Percheziţiile au loc în cadrul dosarului privind tentative de înstrăinare a celor 30 de hectare de teren din comuna Stăuceni.

În noiembrie 2016, 12 persoane, printre care funcţionari, antreprenori şi avocaţi, au fost arestaţi, după ce au încercat să înstrăineze peste 30 de hectare de teren care erau în proprietatea Colegiului de Vinificaţie şi Viticultură din Chişinău.

Aceştia sunt bănuiţi de escrocherie, corupere pasivă, activă, trafic de influenţă, precum şi de fals în acte publice. Printre reţinuţi se numără şi un fost ministru al Justiţiei, un ex-viceministru al Agriculturii, un actual şef de direcţie din cadrul MAIA, un fost şef-adjunct al Inspectoratului Naţional de Investigaţii şi directorul Staţiei Didactice Experimentale Stăuceni.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.