Să porneşti la drum pe timp de vară e o provocare. Natura oferă cele mai deosebite şi încântătoare tablouri, iar ochii nu se mai satură să le admire. Frumuseţile „intră” minunat în suflet, fără urme de egoism, fac cărări şi lasă loc pentru altele la fel de „apucătoare” de inimă. În inimă şi-n minte amintirile rămân curate şi limpezi, precum apa unui izvor. Locurile pline de legendă te fac parte din poveste, te îndeamnă să le descoperi misterul, să le „cântăreşti” greutatea istorică şi să le laşi „să călătorească” în timp. În luna lui cuptor, când soarele e darnic de tot, am pornit pe drumuri pline de amintiri (inclusiv de care care dor), am pornit spre locuri pitoreşti de pe mal de Nistru. Vroiam o altfel de poveste decât cea scrisă acum cinci ani, una cu mai multă lumină şi căldură, cu altfel de trăiri şi culori. Iar pentru o rescrie sau poate pentru a o continua am revenit pe traseul Vadul-Raşcov – Socola – Rezervaţia „Poiana-Curătura” – Tarasova.
Vadul Raşcov şi Socola sunt două localităţi îngemănate, două localităţi pe care le descoperi de fiecare dată diferit – uneori mai tăcute, alteori mai pline de larmă, însă mereu elegante şi pline de farmec. Ele sunt două perle din şirul de mărgăritare răsfirat frumos pe malul bătrânului Nistru. Au acel ceva care te îndeamnă să revii, să admiri, să stai tăcut în faţa oceanului plin de culori, forme şi arome. Privindu-le, te laşi dus de val şi vrei să fii parte din poveste, una în care Marele Creator le-a orânduit pe toate cu multă dragoste şi pricepere.
Comuna Vadul-Raşcov din raionul Şoldăneşti trebuie vizitată cel puţin din trei motive – e baştina poetului Dumitru Matcovschi, are cel mai mare cimitir evreiesc din Europa de Sud-Est şi deţine o veche clopotniţă. Localitatea e situată într-un cadru pitoresc, pe malul Nistrului, la o distanţă de peste 140 de kilometri de Chişinău şi peste 20 de centrul raional Şoldăneşti.
Vadul-Raşcov e atestat la 1447. Unele documente susţin că e vorba de 1472, iar altele chiar de 1608. Cert e că satul mustuie de istorie. Devine foarte cunoscut, mai ales atunci când aici se stabilesc evreii emigraţi din Polonia şi Rusia. La începutul secolului al XIX-lea i se spunea „târg evreiesc”, iar faptul că au locuit la Vadul-Raşcov o arată şi cele peste şase mii de pietre funerare. Cimitirul evreilor de aici are circa două hectare şi e considerat unul din cele mai mari din Europa de Sud-Est.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial nemţii au incendiat cartierul evreiesc din lemn.
Tot atunci a ars şi biserica din lemn, ridicată la 1787. O cruce de piatră aminteşte de locul unde s-a aflat aceasta. A rămas doar Clopotniţa din piatră – un simbol al localităţii.
Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” are o istorie de un secol şi nu a fost închisă în perioada sovietică.
Pe malul bătrânului Nistru se află casa părintească a poetului Dumitru Matcovschi. În anul 2011, chiar de ziua regretatului literat (20 octombrie), aici a fost inaugurat un muzeu. Liceul de la Vadul-Raşcov poartă numele „Dumitru Matcovschi”. În această instituţie este şi un Muzeu al Satului, unde sunt expuse obiecte găsite în urma săpăturilor arheologice. Totodată, mai pot fi văzute diferite obiecte de uz casnic.
… În oglinda apei Nistrului „priveşte” semeaţa biserică catolică de la Raşcov, aflată în stânga bătrânului râu. De altfel, Raşcovul este mai bătrân decât fratele său – Vadul-Raşcov, fiind atestat documentat la 1402. Mai multe despre Raşcov, însă, într-o altă poveste de călătorie. Acum, drumul e pe malul drept al Nistrului şi mă îmbie spre Socola.
Aici este totul atât de feeric încât am impresia că nu găsesc întotdeauna descrierea perfectă sau superlativul potrivit. Ştiu că ceea ce văd este mult mai mult decât istoria şi geografia neamului nostru, e mai mult decât nişte ani, evenimente. Orice pas înseamnă o nouă privelişte, orice pas înseamnă o nouă exaltare.
Pe mal de Nistru mioriţele, mieluşeii şi căluţii caută iarbă printre florile galbene precum soarele. Câţiva bărbaţii pescuiesc, iar doi îndrăgostiţi se plimbă cu barca. E ora amiezii, iar eu pe mal de Nistru aştept să-i fotografiez pe participanţii la cursa de ciclism „Green Run”. E o toropeală nebună, doar umbra copacilor şi apa rece te mai poat salva. La Socola acestea sunt din plin. Şi se mai adaugă liniştea deosebită, şi peisajele minunate. Să tot stai şi să admiri grotele şi peşterile. Chiliile mănăstirii de cândva stau şi veghează satul. Acum, rar cine-şi mai aminteşti că aici, în miezul stânci, s-au nevoit călugări. Schitul rupestru de la Socola nu prea a fost cercetat de oamenii de ştiinţe, multe enigme au rămas nedescoperite. Acolo sus, în locul unde monahii se întâlneau cu Dumnezeu, ajung acum doar temerarii, doar cei curioşi să afle ce se ascunde dincolo de cuvintele scrise şi imaginile surprinse.
La poalele stâncilor scăldate de Nistru, la Socola, o dată la doi ani, de Duminica Mare, se desfăşoară Festivalului folcloric raional „Nistrule cu apă rece”. Iubitorii de tradiţie sunt aşteptaţi deja în vara lui 2015, la cea de-a XV-a ediţie.
…Măsor cu pasul malul Nistrului şi continuu să „fur” cu ochiul imagini pline de farmec. Unde mai pui că deja sunt în Rezervaţia peisagistică „Poiana-Curătura”. Aceasta se întinde pe o suprafaţă de 692 de hectare, între satele Poiana şi Curătura din raionul Şoldăneşti. Admir cu mare atenţie povârnişurile pietroase, dar şi terasele de jos de pe malul Nistrului. Observ depunerile sarmatice, grotele şi peşterile, râuleţul care curge zglobiu prin defileul Rezervaţiei „Poiana-Curătura”. Specialiştii spun că pe teritoriul acesteia au fost descoperite trei cetăţi şi mai multe aşezări vechi. În rezervaţie pot fi văzute mai multe specii rare de plante, precum: vișin turcesc, drobușor, bârcoace, drob etc.
Cei care ajung aici pot vedea dihori, vulpi, iepuri, popândăi, veveriţe, căprioare şi alte animale. În grote, în peşteri şi în malurile stâncoase e „raiul” jderilor de piatră şi liliecilor, iar pe apa Nistrului în colonii „au viză de reşedinţă” raţe sălbatice, lebede, bâtlani, berze albe şi negre etc.
Călătoria subsemnatului continuă pe cărări, pe mal de Nistru, pe la poale de stânci, pe sub geana pădurii. În apropierea satului Tarasova, raionul Rezina, frumuseţile locurilor se iau la întrecere. Nistrul de dimineaţă are o perdea, una care te provoacă să aştepţi până se va topi în zare. Privit de sus, de pe stânci, după ce cade cortina albă, Nistrul vrăjeşte prin frumuseţea sa, iar satul e de un pitoresc aparte.
Despre Tarasova, recunosc, nu ştiam absolut nimic. Dar am rămas uluit! Ce-i trebuie mai mult unui om „bombardat” zilnic de zgomotul şi poluarea capitalei? Un loc frumos în care să găsească linişte. Liniştea şi frumosul se ţin de mână la Tarasova, iar oamenii sunt, chiar nu exagerez deloc!, plini de viaţă şi cumsecădenie. Ţin la tradiţie şi la ceea ce le-au lăsat moşii şi strămoşii.
Valentina Ceban poate vorbi ore şir despre zestrea ce i-a rămas de la străbunei, bunei şi părinţi. Are o mulţime de lucruri cu o vechime de invidiat. În Casa Mare a Valentinei Ceban sunt gavanoase, oale, vârtelniţe, marcoteţe (folosite la pisarea macului), burluie, covoare etc. Impresionează o măsuţă rămasă încă de la străbunică. Aceasta are vreo două secole şi a aparţinut anterior unei boieroaice de la Stroieşti, sat aflat în stânga Nistrului.
Aflu că satul Tarasova e de la 1619, unele surse indică – 1816. Cică, toponimul ar fi pornit de la un pescar cu numele Taras. Se mai crede, însă, că denumirea vine de aşezarea localităţii – pe terasă. Se zice că Tarasova este situată pe vatra de odinioară a satului Alcedar. Acum câteva sute de ani locuitorii „au evadat” pe deal, iar pescarul Taras „a ocupat” localitatea, dându-i şi numele.
Cei care ajung la Tarasova pot hălădui pe semeţele stânci, pot intra în cele două peşteri, care se află în apropierea satului. Ghidul meu prin Tarasova, Valentina Ceban, îndeamnă pe toţi să ajungă în satul de pe Nistru, pentru a se îmbolnăvi… de frumos.
Vadul Raşcov şi Socola, Poiana şi Curătura (raionul Şoldăneşti), Tarasova (raionul Rezina) sunt satele de pe malul Nistrului care ne îmbie la drum – încântătoare, înşirate precum mărgăritarele, cu privelişti deosebite. Şi Nistrul ne aşteaptă – cu unduirile sale, cu stâncile semeţe, cu schiturile rupestre încărcate de istorie, cu mănăstirile şi bisericile pline de veşnicie…
Text și foto: Dinu Rusu
