PDM îi acuză pe Dodon, Sandu și Năstase că nu-și declară cheltuielile electorale

PDM a depus ieri și azi, 17 și 18 octombrie 2016, o serie de contestații pentru încălcarea legislației electorale de către către Igor Dodon și alți concurenți electorali.

Aceștia consideră că primul raport financiar asupra veniturilor și cheltuielilor electorale depus de Igor Dodon este incorect, prezentându-se probe care atestă diminuarea masivă a unor cheltuieli electorale. Reprezentantul PDM a anexat dovezi – fotografii, materiale de internet – privind faptul că Igor Dodon a folosit artiști în întrunirile electorale (deși nu a înregistrat astfel de cheltuieli), faptul că a declarat un număr mult mai mic de panouri electorale decât cele folosite în mod real, faptul că nu a declarat cheltuieli privind închirierea de săli în scop electoral (inclusiv în ceea ce privește întrunirea electorală organizată la Moscova pe 11 octombrie).

De asemenea, democrații au depus o contestație și în privința candidatului PAS, Maia Sandu. Potrivit acestora, Sandu a evitat înregistrarea de cheltuieli de campanie în raportul financiar.

Cât îl privește pe Andrei Năstase, PDM consideră că acesta a desfășurat mai multe activități de agitație electorală în țară, însă nu a declarat cheltuielile pentru închirierea de săli, cu conferințe de presă în cadrul unor agenții de presă (de exemplu IPN), cheltuieli cu utilizarea internetului în campania electorală (de exemplu privesc.eu).

Student, jurnalist. Mai multe detalii la nicu.md.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.