Connect with us

Politică

PDM acuză PAS și PPDA de dezinformare: „Uneori atacurile ajung până la absurd”

Publicat

pe

PDM va realiza o amplă campanie de informare cu privire la beneficiile principalelor programe naționale dedicate cetățenilor. 

Decizia a fost luată în urma atacului puternic al opozanților PDM asupra celor mai importante programe naționale pe care le lansează și pe care Guvernul le aduce la îndeplinire, a menționat astăzi purtătorul de cuvânt al PDM, Vitalie Gamurari în cadrul unui briefing de presă.

„Ne ciocnim de tot mai multe  încercări de a prezenta negativ aceste proiecte. Uneori atacurile ajung până la absurd. Aceste atacuri însă nu sunt împotriva PDM,  ci împotriva cetățenilor, care au nevoie de aceste proiecte”, a spus Vitalie Gamurari.

El a subliniat că toate proiectele mari sunt inițiate ca urmare a solicitărilor venite de la cetățeni, din teritoriu.

Gamurari a reiterat că reprezentanții PDM merg săptămânal în țară, discută cu oamenii, cu reprezentanți ai autorităților locale tocmai pentru a identifica ceea ce este nevoie de făcut pentru ca populația să beneficieze de măsuri bune pentru familiile lor.

Potrivit lui, se observă tendința opozanților  – PDA și PAS de a induce în eroare cetățenii, care dezinformează populația că programul Prima Casă nu se va realiza, ca să nu beneficieze de el.

Gămurari a spus că sunt peste 100 de beneficiari care deja intră în casele lor, iar alte 100 de persoane au depus dosarele pentru a beneficia de acest proiect.

„Vedem clar că acest program oferă posibilitatea tinerilor să își cumpere o locuință în cele mai avantajoase condiții. Oricine va face un calcul elementar va vedea că Prima Casă este un program foarte bun pentru cei care se încadrează în condițiile de aplicare”, a declarat reprezentantul PDM.

Potrivit lui, aceleași zvonuri false sunt lansate din partea oponenților PDM despre ghișeul unic, despre programul de subvenții în agricultură pentru tineri, proiectul de achiziție a ambulanțelor, proiectul de realizare apă-canal în toată țara etc.

„Deja vorbim de o propagandă iresponsabilă menită să îi țină pe oameni departe de proiecte care le fac viața mai bună și la standarde din ce în ce mai moderne”, a declarat Gamurari.

În acest context, PDM a decis să facă o amplă campanie de informare cu privire la aceste programe pentru că există riscul ca oamenii să fie dezinformați și să nu beneficieze de ele.

Niciuna din formațiunile menționate nu a comentat deocamdată declarația PDM.

Este angajată în domeniul media încă din 1999. Timp de 14 ani, a fost reporter la Agenția de Stat Moldpres, apoi a lucrat la Flux și portalul Arena. Face parte din echipa Moldova.org din 2014.

Citește mai departe
Advertisement

Politică

Vlad Plahotniuc despre PAS și PPDA: Eu dacă aș fi în opoziție, în locul lor, tot așa aș spune până în alegeri

Publicat

pe

De către

Liderul PDM Vlad Plahotniuc susține că PAS și PPDA fac corect politic, atunci când spun că nu vor face alianță cu PDM după alegerile parlamentare. Mai mult, potrivit lui, dacă ar fi în opoziție, în locul lor, el tot așa ar spune până în alegeri.

Totuși, Vlad Plahotniuc nu se grăbește să anticipe lucrurile și spune că discuțiile vor avea loc după ce vor fi anunțate rezultatele scrutinului parlamentar.

„Eu dacă aș fi în opoziție în locul lor, tot așa aș spune până în alegeri. Ar fi sinucidere politică pentru un partid de opoziție să spună că va face alianță cu partidul de la guvernare. Ce opoziție ar mai face PAS și PPDA dacă ar admite măcar o alianță cu PDM înainte să între în alegeri? Și-ar pierde automat o parte din electorat. Deci, ei fac corect politic când spun că nu vor face alianță cu PDM”, a declarat Vlad Plahotniuc într-un interviu pentru Tribuna.md.

Potrivit lui, la acest moment, avem partide de opoziție și partide de la guvernare, ele nu trebuie amestecate pentru că există riscul să fie indusă confuzie în rândul electoratului și asta ar fi în dezavantajul partidelor de dreapta.

Însă ce va fi după alegeri, deja haideți să nu anticipăm, să vedem rezultatele și să discutăm atunci”, a declarat Vlad Plahotniuc.

Totodată, liderul PDM a remarcat că, acum, există poziția foarte salutabilă a unor reprezentanți ai diplomației occidentale, acreditați în Republica Moldova, care au venit cu un mesaj în care conturează o perspectivă comună pentru partidele democrate și pro-europene, imediat după alegerile parlamentare din toamnă.

Cât privește sistemul electoral mixt în baza căruia vor fi desfășurate alegerile parlamentare, Vlad Plahotniuc a spus că chiar dacă „unora nu le place mixtul pentru că nu au filiale în teritoriu”, acest sistem ajută ca în Parlament să vină oameni reprezentativi din fiecare raion, nu doar cei din Chișinău, puși pe liste de partide.

„Mixtul exact asta face, ajută ca în Parlament să vină oameni reprezentativi din fiecare raion, nu doar cei din Chișinău, puși pe liste de partide. Cetățenii au posibilitatea să-și trimită în Parlament reprezentanți locali, pe care îi cunosc și în care au încredere. Chișinăul nu poate să dețină un monopol asupra politicii moldovenești”, a spus președintele PDM  în interviul pentru Tribuna.md.

Citește mai departe

Politică

Meleşcanu: România nu finanţează oameni politici sau organizaţii de partid din R. Moldova, sprijinul – îndreptat spre reforme

Publicat

pe

De către

Ministrul de Externe al României, Teodor Meleşcanu, a declarat luni că România nu finanţează nici oameni politici, nici organizaţii de partid sau alt tip de organizaţii din Republica Moldova, sprijinul ţării sale fiind îndreptat spre instituţii şi spre reformele din țara noastră.

 Una dintre priorităţile pe care le avem pentru preşedinţia Consiliului Uniunii Europene se referă la consistenţa politicii UE în ceea ce priveşte parteneriatul estic şi, în mod evident, una dintre priorităţile noastre atunci când vorbim despre parteneriatul de Est este Republica Moldova. Nu am timp să vă înşir măcar câte eforturi s-au făcut, ce întâlniri şi de ce sprijin s-a bucurat întotdeauna Republica Moldova din partea noastră, a spus șeful Diplomației de la București.

Cât priveşte finanţarea Republicii Moldova, Teodor Meleşcanu a spus că România nu finanţează nici oameni politici, nici organizaţii de partid sau alt tip de organizaţii. Sprijinul nostru pentru Republica Moldova este îndreptat spre instituţii şi spre sprijinirea eforturilor pentru reformele din Moldova”, a spus Meleşcanu, la “Ora Guvernului” din plenul Camerei Deputaţilor.

Totodată, el a adăugat că, din păcate, relaţiile României cu Rusia  sunt la un nivel extrem de scăzut din cauza evenimentelor care s-au petrecut în această zonă”.

 Vă asigur că dacă va exista o întâlnire între preşedintele Trump şi preşedintele Putin, aşa cum se anunţă pe surse, cred că vom avea o situaţie poate mai clară în legătură cu poziţia noastră care rămâne aceeaşi – descurajare şi apărare – şi, în acelaşi timp, dialog în relaţiile cu Federaţia Rusă”, a menţionat ministrul de Externe.

Sursa: Agerpres

Citește mai departe

Politică

Declarație semnată de Comisia interparlamentară moldo-română pentru Integrare UE

Publicat

pe

De către

Parlamentul a găzduit, astăzi, cea de a VII-a Reuniune a Comisiei Comune pentru Integrare Europeană dintre Parlamentul Republicii Moldova și Parlamentul României. Sesiunea de lucru a fost prezidată de copreședinții Comisiei, George Mocanu și Bogdan-Ionel Rodeanu.

Copreședintele din partea Parlamentului Republicii Moldova, George Mocanu a declarat că România este partenerul constant și special al Republicii Moldova în procesul de integrare europeană.

„Exercitarea de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene în primul semestru al anului 2019 ar putea reprezenta o platformă care va facilita avansarea pe anumite domenii ale cooperării Republica Moldova – Uniunea Europeană, precum și o oportunitate pentru promovarea parcursului european al țării”, a menționat deputatul George Mocanu.

Totodată, George Mocanu a precizat că va transmite o solicitare Guvernelor Republicii Moldova și România pentru a introduce pe agenda următoarelor ședințe discuția privind încheierea unui nou acord bilateral care ar facilita angajarea cetățenilor ambelor state.

La rândul său, copreședintele din partea Parlamentului României Bogdan-Ionel Rodeanu a reiterat sprijinul României în crearea premiselor pentru apropierea Republicii Moldova de obiectivul integrării europene prin realizarea proiectelor comune în economie, dezvoltare regională, agricultură, energie, industrie, educație, cultură etc.

„Pledăm pentru urgentarea finalizării proiectelor de interconectare a Republicii Moldova la piața energetică europeană, pentru dezvoltarea cooperării în domeniul construcției și modernizării infrastructurii de transport, de eficientizare a mecanismelor de control în punctele de trecere a frontierei”, a menționat deputatul român.

Urmare a discuțiilor între deputații din comisiile permanente ale Parlamentului Republicii Moldova și parlamentarii din comisiile Camerei Deputaților și Senatului României, a fost semnată Declarația Comisiei Comune pentru Integrare Europeană.

Documentul stabilește prioritățile în viitoarea colaborare moldo-română, parlamentarii îndemnând Guvernele Republicii Moldova și al României să contribuie activ la realizarea proiectelor comune de politică externă, siguranță națională, economie, dezvoltare regională, agricultură, energie, industrie, educație, cultură și resurse umane.

Copreședinții Comisiei, George Mocanu și Bogdan-Ionel Rodeanu au anunțat obiectivele specifice pentru perioada imediat următoare.

Este vorba despre înaintarea demersurilor privind urgentarea finalizării proiectelor de interconectare a Republicii Moldova la piața energetică europeană, dezvoltarea cooperării în domeniul construcției şi modernizării infrastructurii de transport, sporirea eficienței mecanismelor de control în punctele de trecere a frontierei în vederea fluidizării fluxurilor de persoane, mijloace de transport și mărfuri.

Totodată, Comisia pledează pentru un dialog parlamentar intensificat între comisiile parlamentare cu domenii de activitate similare, care vor aborda agenda comună și perspectivele relației bilaterale, evaluând periodic angajamentele politice asumate de către ambele state, precum și prioritățile comune de acțiune și modalitățile de coordonare și intensificare a cooperării în contextul parcursului european al Republicii Moldova.

Parlamentul Republicii Moldova a fost reprezentat la Reuniune de către deputații George Mocanu, Marcel Răducan, Roman Boțan, Corneliu Padnevici, Igor Vremea, Valerian Bejan și Sergiu Stati. Delegația Parlamentului României este formată din deputații Bogdan-Ionel Rodeanu, Silviu-Nicu Macovei, Andrei-Daniel Gheorghe, József-György Kulcsár-Terza, Ștefan Mușoiu, Tudor Ciuhodaru, Maricela Cobuz, Nicolae-Daniel Popescu și senatorul Ion Hadârcă. La Reuniune a mai participat europarlamentarul Andi Cristea, Președintele Delegației Parlamentului European la Comitetul Parlamentar de Asociere UE – Republica Moldova.

Comisia Comună pentru Integrare Europeană dintre Parlamentul Republicii Moldova și Parlamentul României se întrunește de două ori pe an, în sesiuni de lucru, alternativ, la București și Chișinău. Ultima reuniune a avut loc la București, în perioada 20-21 noiembrie 2017.

Citește mai departe