PCRM, lider la absențe în sesiunea de primăvară a Legislativului

Fracțiunea comuniștilor are cele mai multe absențe la ședințele din sesiunea de primăvară-vară a Parlamentului. Potrivit bilanțului, din totalul de 344 de absențe aceștia au 124, dintre care mai bine de jumătate sunt nemotivate.

În perioada ianuarie-iulie 2014, când au avut loc 39 de şedinţe plenare, numărul total de absenţe ale deputaţilor a fost de 344, dintre care 63 – deplasare, 75 – concediu medical, 125 – nemotivate și sunt cerere. Dintre acestea, comuniștilor le revin circa o treime. În top, comuniștii sunt urmați de PLDM cu 72 de absențe, nemotivate fiind 10.

Același raport al ultimei sesiuni parlamentare arată că deputații din PL și PLR au înregistrat 58 de absențe. La capitolul nemotivate au doar 8, în schimb au acumulat cele mai multe la concediu medical – 40. Deputații neafiliați au 53 de absențe.

Menționăm că de astăzi, aleșii poporului ies oficial în vacanță. Concediul deputaților va dura până pe 5 septembrie.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.