Paying Taxes 2015: Moldova a urcat 25 poziţii în topul ţărilor cu cel mai eficient sistem de taxare

Republica Moldova se plasează pe locul 70, în creştere cu 25 poziţii în raport cu anul trecut, în topul ţărilor cu cel mai eficient sistem de taxare, realizat de firma de consultanţă fiscală şi audit PwC şi Banca Mondială. Top-ul ia în calcul 189 de economii din întreaga lume.

Clasamentul Paying Taxes 2015 explică că ascensiunea Moldovei se datorează reducerii semnificative a numărului de taxe plătite: de la 31 la 21. Astfel, în prezent firmele din Moldova achită un impozit pe profit, 14 contribuţii sociale şi taxe pe forţa de muncă, iar restul şase sunt taxe pe proprietate, drum sau plăţi locale.

Totodată, acelaşi clasament arată că la capitolul – rata totală de impozitare – care măsoară ponderea taxelor și contribuțiilor suportate de către o firmă ca procent din profit, Moldova se situează ușor sub media regională, cu un procentaj de 39,7%, față de 43,2% în România, 48,9% în Rusia, sau 52,6% în Ucraina. Stăm în prost în comparaţie cu Georgia cu o rată de 16%, sau Macedonia cu 7,3%.

La nivel global, media ratei totale de impozitare a unei companii medii este de 40,9% din profitul comercial, aceasta efectuează 25,9 plăți pe an și petrece 264 de ore pentru a se conforma cerințelor fiscale.

“În cei zece ani în care a fost efectuat raportul Paying Taxes, timpul petrecut de o companie medie pentru a se conforma cu plățile fiscale a scăzut cu aproape 10 zile, ceea ce reflectă creșterea utilizării mijloacelor electronice de plăți la nivel global. Din cele 379 de reforme fiscale înregistrate în rapoartele Paying Taxes începând cu 2004, 105 sunt legate de depunerea electronică a declarațiilor fiscale și plățile online”, se arată în comunicatul PwC.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.