Pavel Filip despre gazoductul Ungheni-Chișinău: Sunt 13 condiții suspensive și vreau să ne mișcăm repede pe fiecare dintre ele

„Nu trebuie să admitem tergiversări. Sunt 13 condiții suspensive care trebuie îndeplinite în comun de către ambele părți și vreau să ne mișcăm repede pe fiecare dintre ele”, a declarat astăzi premierul la o ședință unde s-a discutat stadiul actual al îndeplinirii condițiilor prevăzute de contractul de vânzare-cumpărare a întreprinderii de stat „Vesmoldtrasgaz”, necesare pentru lansarea construcției gazoductului Ungheni-Chișinău.

Potrivit informațiilor prezentate, actualmente sunt îndeplinite șase condiții, altele trei se vor considera automat realizate odată cu finalizarea procesului, iar asupra implementării a patru dintre condiții se lucrează în comun cu partea română.

Acestea din urmă se referă la depunerea de către întreprindere a notificării la Consiliul Concurenței privind dreptul de proprietate asupra „Vesmoldtrasgaz” și a concentrării economice; emiterea de către autoritățile moldovenești a autorizației de construcție; oferirea pentru întreprindere a dreptului de uz asupra terenurilor afectate de gazoductul existent și asigurarea derulării fără probleme a procedurilor de achiziție a bunurilor și lucrărilor în cadrul proiectului.

Astăzi a demarat și procedura de reorganizare a „Vesmoldtrasgaz” din întreprindere de stat în societatea cu răspundere limitată.

Pavel Filip a solicitat autorităților responsabile să intervină eficient pentru soluționarea tuturor impedimentelor pentru îndeplinirea condițiilor și lansarea în termen a lucrărilor de construcție a gazoductului.

Contractul de privatizare a ÎS „Vestmoldtransgaz” de către compania românească „Transgaz” a fost semnat la 28 martie, după ce întreprinderea moldovenească SRL „Eurotransgaz” și compania românească „Transgaz” SA, ca asociat unic, a fost anunțat câștigător al concursului de privatizare a „Vestmoldtransgaz”.

SRL „Eurotransgaz” și-a confirmat intenția de a-și asuma obligația construcției gazoductului Ungheni-Chișinău în termen de până la doi ani și angajamentul de a investi în acest scop până la 93 milioane de euro.

Conducta Ungheni-Chișinău va avea o lungime de 120 de kilometri şi va putea transporta anual 1,5 miliarde de metri cubi de gaze din România spre Republica Moldova.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.