Pavel Filip către Pirkka Tapiola, la final de mandat: Mulţumim pentru dedicarea faţă de Moldova

Prim-ministrul Pavel Filip a avut luni o întrevedere cu şeful Delegaţiei UE în Republica Moldova, Pirkka Tapiola, care îşi încheie mandatul în ţara noastră. Premierul i-a mulţumit Ambasadorului UE pentru sprijinul şi dedicarea manifestată faţă de Republica Moldova şi, în special, faţă de cetăţenii săi, în cei patru ani de activitate.

Această perioadă, potrivit premierului, a fost una tumultoasă, cu urcuşuri şi coborâşuri, fiind un timp în care Republica Moldova s-a confruntat cu o criză politică, bancară şi economică, dar a avut parte şi de evenimente frumoase: a obţinut regimul liberalizat de vize cu UE, a semnat Acordul de Asociere cu UE.

Apreciem mult că UE a continuat să fie alături de Republica Moldova, care prin unele evenimente a dezamăgit în 2015. Apreciem că nu ne-aţi abandonat şi aţi fost alături de noi. Obiectivul nostru este ca oamenii să trăiască mai bine, în bunăstare, şi să asigurăm integrarea ţării în UE”, a subliniat Pavel Filip.

Totodată, şeful Cabinetului de miniştri a menţionat că Guvernul va lucra intens asupra realizării noii Foi de Parcurs privind acţiunile prioritare pentru semestrul II al anului curent, agreate în comun cu Parlamentul. În acest document regăsindu-se şi acţiunile pe termen scurt propuse în noua Agendă de Asociere RM-UE pentru 2017-2019, dar şi unele condiţionalităţi din programele de asistenţă financiară prevăzute de UE.

Premierul s-a referit şi la agenda largă de reforme a Guvernului, printre care, reforma administraţiei publice centrale, menţionând importanţa asistenţei macrofinanciare din partea UE pentru ţara noastră. Pavel Filip a spus că Executivul va întreprinde toate acţiunile care se impun pentru a administra cât mai eficient asistenţa financiară venită din exterior.

Noi trebuie să stabilim clar priorităţile şi să alocăm banii veniţi din exterior pentru proiectele strict necesare”, a specificat Pavel Filip.

La rândul său, ambasadorul Pirkka Tapiola a îndemnat Guvernul să se focuseze în continuare pe promovarea reformelor, care să fie în beneficiul cetăţenilor. Printre acestea, oficialul UE a evidenţiat reforma administraţiei publice, a educaţiei, a sistemului vocaţional.

La finalul întrevederii premierul i-a urat ambasadorului Tapiola succese în  realizarea noului mandat, exprimându-şi speranţa că dumnealui va rămâne în continuare un bun prieten al Republicii Moldova, indiferent de funcţiile şi mandatele pe care şi le va exercita.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.