Patru din cele șase dosare depuse pentru funcția de director al CNA au fost admise

Patru din cele șase dosare depuse pentru funcția de Director al Centrului Național Anticorupție au fost admise, astăzi, de către Comisia juridică, numiri și imunități, pentru proba interviului.

Este vorba despre:
1. Veaceslav Guțan – conferențiar universitar, Academia de Poliție „Ștefan cel Mare”;
2. Bogdan Zumbreanu – Șef al Direcției generale urmărire penală a CNA;
3. Igor Carlașuc – Șef direcție generală asigurare operativă a CNA;
4. Sava Maimescu – conferențiar universitar, Departamentul Drept Public, Universitatea de Stat.
Dosarele juristului SRL „Careul Prim”, Andrian Moroi și al ex-angajatului Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Valentin Dogotari nu au întrunit condițiile stipulate în Regulamentul de organizare a concursului și au fost declarate inadmisibile.
Proba interviului va avea loc marți, 12 decembrie, și se va desfășura pe platforma Comisiei juridice, numiri și imunități. Ulterior, candidatura selectată va fi propusă plenului Parlamentului spre examinare și votare.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.