Pastile Ecstasy, depistate într-un colet expediat din Germania. Cine era destinatarul

Angajații postului vamal Chișinău 4 (Poșta) au depistat într-un colet expediat din Germania 30 de comprimate, de culoare portocalie. Conform concluziilor expuse în raportul de expertiză s-a stabilit că comprimatele depistate fac parte din categoria substanțelor psihotrope de tip MDMA (Ecstasy).

Pe acest caz a fost reținut destinatarul coletului în care au fost depistate drogurile – un locuitor al r-nului Călărași, în vârstă de 23 de ani.

Astfel, în cadrul acțiunilor de urmărire penală și măsurilor speciale de investigație desfășurate de procurorii PCCOCS în comun cu ofițerii serviciilor specializate ale Vămii, a fost efectuată o livrare controlată a coletului respectiv, care s-a soldat cu reținerea în flagrant delict a suspectului.

De asemenea, urmare a perchezițiilor de la domiciliul acestuia, organele de anchetă au depistat alte 4 comprimate, precum și mai multe ambalaje care conțineau substanță de origine vegetală, asemănătoare marijuanei.

Conform procedurii, suspectul au fost reținut pe un termen de 72 de ore, fiind cercetat pentru contrabandă în proporții deosebit de mari, infracțiune pasibilă de pedeapsă cu închisoarea pe un termen de la 3 la 10 ani.

Conducerea urmăririi penale este exercitată de către Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.