Partidul de guvernamint – un pericol pentru alegerile din 2005

intr-un raport consacrat situatiei preelectorale din Republica Moldova, lansat de Fundatia Internationala pentru Sisteme Electorale si Asociatia pentru Democratia Participativa, se arata ca actualul partid de guvernamint, al comunistilor, ar putea pune in pericol desfasurarea unor alegeri parlamentare libere si corecte la inceputul anului 2005.

in raport se subliniaza ca, in ultimii ani, situatia in Republica Moldova s-a deteriorat, iar puterea, sustinuta de un „aparat administrativ docil”, este caracterizata prin „exclusivism politic”.

Presedintele Asociatiei pentru Democratie Participativa, Igor Botan sustine ca desfasurarea unor alegeri corecte, in 2005, ar putea fi amenintata, in primul rind, de atitudinea partinitoare a posturilor nationale de radio si televiziune, controlate de autoritatile comuniste.

Potrivit lui Igor Botan, aceste temeri au fost generate de multiple devieri de la normele electorale internationale, inregistrate in timpul alegerilor locale din 2003, cind presa de stat a promovat candidatii puterii.

Presedintele ADEPT sustine ca pentru a asigura o campanie electorala echitabila, autorii raportului recomanda radioului si televiziunii nationale sa reintroduca in grilele de emisie dezbaterile publice pe diverse teme, cu participarea tuturor concurentilor electorali.

"O atentie deosebita este acordata in raport dezbaterilor electorale la care sa participe toti concurentii, precum si modului de organizare a acestor dezbateri pentru ca procesul electoral sa fie unul echitabil" spune presedintele Asociatiei pentru Democratie Participativa.

"Raportul se refera, de asemenea, la buletinele de stiri. Recomandarile se refera si la modul de votare peste hotare. Ar trebui ca guvernantii sa gaseasca o modalitate pentru a asigura dreptul la votcetatenilor aflati in strainatate si care sunt foarte multi. in caz contrar, vor aparea un sir de probleme legate de distorsionarea reprezentarii in Parlament”, a mentionat domnul Botan.

Transparenta procesului electoral

in raport se mai spune ca pentru a asigura transparenta alegerilor si a minimaliza riscul falsificarii acestora, autoritatile ar trebui sa utilizeze urne transparente si buletine de vot cu semne de protectie.

De asemenea, majoritatii parlamentare i se recomanda sa acorde opozitiei dreptul de a-si delega reprezentantii sai in Comisia Electorala Centrala, membrii careia sunt numiti, in prezent, in exclusivitate de putere.

in pofida acestor recomandari, autoritatile nu au comentat deocamdata raportul privind situatia preelectorala din Republica Moldova.

Mai multi observatori locali se arata insa sceptici atunci cind vine vorba despre abordarea echidistanta a subiectelor electorale la posturile nationale de radio si televiziune.

Acestia acuza puterea de promovarea unei politici duplicitare, invocind in acest sens apelul presedintelui Vladimir Voronin, lider al Partidului Comunistilor, in care le-a cerut ziaristilor si formatiunilor politice sa aiba un comportament corect in campania electorala.

Imediat dupa acest apel, ziarele independente Timpul si Moldavskie Vedomosti au fost impuse sa plateasca despagubiri considerabile pentru publicarea de materiale critice la adresa unor oameni de afaceri afiliati puterii. /Corneliu Rusnac/

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.