Partidele pro-europene trebuie să înțeleagă că următorul scrutin ar putea fi peste un an

Rezultatul, aproape final, arată că la Chișinău au câștigat partidele orientate spre Europa, la un scor puțin rușinos față de cel obținut de Partidul Socialiștilor, condus de Igor Dodon.

În această situație, pe masă negocierilor între PLDM, PL și PD trebuie să se afle un calendar pe care să fie însemnat cu roșu o data la care, peste un an și câteva luni, ar putea avea loc un nou scrutin electoral.

Am putea să ne vedem la alegeri imediat după expirarea mandatului președintelui Timofti. În formulă actuală, după cum este format Parlamentul, sunt slabe șanse să fie votat un nou președinte de țara, ceea ce ar putea duce la alegeri anticipate sau la o lungă perioadă cu președinte interimar, cum suntem deja obișnuiți.

Am mai auzit voci că se vrea anticipate și din alte motive. Această dorință vine din partea stânga a politicii moldovenești. Se pare că Dodon a simțit gustul victoriei și vrea să convoace un nou scrutin, în speranța că va luă mai multe voturi.

Noua alianță pro-europeană ar putea evita anticipatele prin organizarea unui referendum prin care poporul să fie întrebat din nou dacă vrea să-și aleagă președintele direct, și să nu mai lase acest drept pe seama deputaților. Dar, convocarea unui astfel de referendum s-ar lăsa și cu includerea, la insistența socialiștilor, a întrebării cu privire la integrarea în Uniunea Vamală, ceea ce ar putea influența mult rezultatului referendumului în partea alegerii președintelui. Dodon nu ar accepta un a€œDa” din partea cetățenilor, pentru că alegerea președintelui de către popor ar ridica riscul organizării anticipatelor.

Deci, referendum cu privire la alegerea președintelui este necesar, însă ar putea fi o nouă cursă destul de periculoasă, care s-ar putea lăsa cu o dizolvare a Parlamentului pro-european înainte de termen, cu doi ani mai devreme.

Alegerile din această toamnă urmau să fie decisive, să ne spună încotro mergem. Dar, după excluderea lui Renato Usatii, scorul electoral a fost dat peste cap. În așa mod am ajuns să fim un popor dezbinat în două, 50/50. Această dezbinare egală nu permite să faci mișcări politice serioase. Fiecare mișcare devine periculoasă, din cauza unei opoziții puternice care se instaurează la Chișinău, o opoziție numeroasă care cheamă poporul alături de Rusia.

PLDM, PD și PL trebuie să negocieze acum o guvernare bună pentru Moldova, poate chiar una tehnocrată. Este nevoie de acțiuni concrete și de schimbat multe lucruri în Moldova. În prezent toți sunt supărați pe faptul că nu s-a făcut nimic timp de 5 ani. Acesta este și motivul pentru care rezultatul votului de duminică este unul rușinos. Dacă se merge tot asaa€¦ peste un an am putea avea la Chișinău o guvernare roșie, pro-rusă, adusă la putere de guvernarea pro-europeană, prin greșelile lor și prin proastă administrare a Moldovei.

Corneliu Gandrabur

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.