Participanții lichidării catastrofei de la Cernobîl vor primi ajutoare unice de o mie de lei

Persoanele cu dizabilități, participanții și familiile participanților decedați în urma lichidării consecințelor catastrofei nucleare de la Cernobîl, în număr de circa 2570 persoane,  vor beneficia de ajutoare materiale unice în mărime de  1000 lei către 26 aprilie curent, de Ziua comemorării producerii accidentului.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății și Protecției Sociale, ajutoarele umanitare vor fi oferite din mijloacele financiare ale Fondului republican de susținere socială a populației parte componentă a Bugetul de Stat, prin intermediul fondurilor locale de susținere socială a populației.

Beneficiarii de ajutoare materiale din municipiul Chişinău vor putea ridica banii de la filialele „Moldindconbank”, iar cei din republică, de la Î.S. „Poşta Moldovei”.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.