Participanții la meeting au cerut de la Dodon și Greceanîi întoarcerea banilor de pe scumpirea gazului

Igor Dodon și Zinaida Greceanâi trebuie să întoarcă persoanelor fizice și juridice, din propriile buzunare, diferența de preț a tarifului la gazele naturale, majorat pe vremea când erau la putere. O astfel de solicitare a fost anunțată astăzi în cadrul unui miting din Piața Marii Adunări Naționale, de către actrița Ninella Caranfil, care a dat citire unui apel al consiliului onorific al Blocului Unității Naționale.

„Pe timpul când Zinaida Greceanîi era prim-ministru, iar Igor Dodon ministru al Economiei și Iurie Roșca susținea în parlament PCRM-ul, prețul la gazul importat din Federația Rusă a fost majorat de la 80 dolari pentru 1000 de metri cubi până la 420 de dolari pentru 1000 metri cubi. Noi cetățenii Republicii Moldova cerem insistent diferența de preț plătită Federației Ruse pentru gazul importat să fie întoarsă persoanelor fizice și juridice din Republica Moldova, din buzunarul celor direct implicați în această crimă economică, iar vinovații pentru crimele economice săvârșite să fie neîntârziați deferite justiției”, a declarat Ninela Caranfil.

Totodată, semnatarii apelului cer scoaterea în afara legii a unor partide politice, inclusiv Partidul socialiștilor din Republica Moldova, Partidul Nostru și Mișcarea “Ravnopravie”, care promovează terorismul, separatismul și extremismul. Trebuie aplicate măsuri față de persoanele care promovează o politică antistatală, ca Igor Dodon, persoane care fac jocul serviciului FSB-ului rusesc, care promovează ideile separatiste în spațiul ex-sovietic, a spus Ninella Caranfil.

Amintim că mii de cetățeni au ieșit astăzi în centrul Chișinăului pentru a cere Unirea cu România.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.