Participantii la cel de-al doilea razboi mondial vor avea dreptul la convorbiri telefonice gratuite in suma de 50 de lei

Participantii, veteranii, invalizii celui de-al doilea razboi mondial, cit si persoanele egalate in drepturi acestor categorii, vor putea efectua, pe gratis, cu ocazia zilei de 9 mai, apeluri telefonice (locale, interurbane, internationale si spre retelele mobile) in valoare totala de 50 de lei (cca 4 USD), precum si vor putea expedia, in ziua de 9 mai, o telegrama gratuita, in conformitate cu o decizie, facuta publica, luni, 25 aprilie, de catre Moldtelecom.

Iurie Ungureanu, consilier la societatea Moldtelecom, a precizat pentru BASA-press ca pentru a beneficia de aceasta actiune, toate persoanele nominalizate urmeaza sa se adreseze, incepind cu 28 aprilie, la centrele comerciale ale societatii Moldtelecom pentru a primi cite o cartela preplatita "Tete-a-Tete" cu nominalul de 50 lei. Eliberarea cartelelelor se va efectua la prezentarea legitimatiilor ce atesta drepturile sus-mentionate.

Potrivit lui Ungureanu, cartela "Tete-a-Tete" poate fi folosita de la orice aparat telefonic cu ton sau taxofon. Pentru cei care nu dispun de aparat telefonic cu ton, in perioada 7-10 mai va fi deschis codul de acces gratuit 1688 (mun.Chisinau) si 01688 (alte localitati) prin intermediul caruia beneficiarii vor putea efectua convorbiri prin sistemul de comanda, de la orice aparat telefonic.

Anterior, Guvernul a anuntat ca va oferi participantilor la cel de-al doilea razboi mondial o indemnizatie unica in valoare de 1000 lei, iar vaduvelor acestora cite 500 de lei.

De asemenea, cu ocazia aniversarii a 60-a a victoriei asupra fascismului, veteranii si invalizii celui de-al doilea razboi mondial vor beneficia, in perioada 3-15 mai a.c., de calatorii gratuite cu transportul feroviar pe teritoriul Republicii Moldova.

in aceeasi perioada, veteranii si invalizii de razboi, care vor dispune de invitatii de participare din partea tarilor CSI la sarbatoarea aniversarii a 60-a a victoriei asupra fascismului, vor beneficia de bilete de tren cu tarife reduse.

Calea Ferata din Republica Moldova va forma, in acest sens, o garnitura de tren speciala, care va asigura veteranii si invalizii celui de-al doilea razboi mondial, in timpul calatoriilor, cu asternut si hrana gratuita.

Potrivit Legii cu privire la veteranii si invalizii de razboi, acestia au dreptul la o calatorie gratuita, tur-retur, o data pe an, in cadrul tarilor din spatiul CSI, cu transportul feroviar de pasageri.

in R.Moldova sunt cca 15 mii de veterani ai celui de-al doilea razboi mondial.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.