Comitetul Internațional Olimpic (CIO) a oficializat, miercuri, la Lima, atribuirea organizării Jocurilor Olimpice de vară din 2024 Parisului, iar pe cea a Jocurilor din 2028 – metropolei americane Los Angeles.

Capitala Franței, învinsă în voturile pentru JO din 1992, 2008 și 2012, nu a mai găzduit Olimpiada de vară din 1924, după o primă ediție în 1900, în timp ce Los Angeles a mai organizat Jocurile Olimpice în 1932 și 1984.

Cei 84 de membri al CIO prezenți în Peru au validat această repartizare care oferă siguranță forului olimpic, confruntat cu o penurie de candidaturi, relatează AFP. Votul a fost precedat de ultime prezentări ale celor două dosare. Președintele Franței, Emmanuel Macron, a transmis cu acest prilej un mesaj video de susținere a candidaturii Parisului.

În urma acordului tripartit încheiat între cele două orașe și CIO, Los Angeles va primi 1,8 miliarde de dolari (1,5 miliarde de euro), cu 100 de milioane în plus față de candidatura capitalei franceze.

Cele două comitete de candidatură au promis Jocuri modeste, ambele bazându-se pe o infrastructură deja existentă și având bugete net inferioare edițiilor precedente, 6,6 miliarde de euro pentru Paris, 4,5 miliarde pentru Los Angeles, în timp ce JO de la Londra 2012 și Rio 2016 au depășit 11 miliarde în cheltuieli.