Paris: Primul Congres Cultural Moldo-Român din Franţa

Sâmbătă, 26 mai, la Paris a avut loc Primul Congres Cultural Moldo-Român din Franţa, eveniment organizat decătre asociaţia «Brancuşi», în parteneriat cu Asociatia Pro-diaspora France.

La aceasta manifestare de anvergură europeană au fost prezenţi delegaţi şi lideri de asociaţii din România, Republica Moldova, Franţa, Germania, Austria, Belgia şi oficiali din cadrul Ambasadei Republicii Moldova în Franţa.

În cadrul acestui eveniment, organizat la iniţiativa scriitorului Laurian Stănchescu, membru al Uniunii scriitorilor din România s-a vorbit despre repatrierea osemintelor lui Constantin Brancuşi de la Paris la Hobiţa, România, locul denaştere al marelui sculptor, despre crearea unei «industrii» moldo-românesti în România şi Republica Moldova, despre unuiunea moldo-româneasca din Diasporă, despre organizarea de târguri cu obiceiuri şitradiţii naţionale. S-au expus Laurian Stănchescu, scriitor, Cristian Rizea, deputat român, Presedinte PSD Diaspora, Ion Ciobanu, Presedinte Pro-diaspora France Viorel Oţet, Presedinte asociatia Brâncusi, Fănel Oprea, Preşedinte la Centrul de Afaceri European ABC Oprea Holding, Carmen Niţu, antrenor, autor şi alţii.

„Manifestarea a fost urmata de o parte festiva cu cântece şi dansuri tradiţionale din Ţara Oaşelui, însoţită de ţuica, bucate naţionale şi regionale”, ne-a comunicat Ion Ciobanu, preşedintele Asociaţiei „Pro-Diaspora”.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.