Parcul de Producţie “Valkaneş” va fi extinsă prin crearea a două subzone în Comrat și în Ceadâr-Lunga

Activitatea Zonei Antreprenoriatului Liber – Parcul de Producţie „Valkaneş” va fi extinsă prin crearea a două subzone noi în municipiul Comrat și orașul Ceadâr-Lunga. Parlamentul a votat, în ședința plenară de astăzi, modificări în acest sens, în lectură finală.

La iniţiativa autorităţilor locale din UTA Găgăuzia, în componenţa zonei libere urmează a fi incluse două terenuri care, în prezent, nu sunt utilizate, dar sunt atractive pentru investitori. Este vorba despre 50,3 ha de teren din municipiul Comrat și de circa 41,96 ha în orașul Ceadâr-Lunga.

Ambele loturi de teren sunt situate în zonă industrială și sunt conectate la infrastructura industrială principală. În cazul includerii teritoriilor în componenţa zonei libere, există deja câţiva potenţiali investitori care și-au manifestat dorința de a dezvolta proiecte.

Zona Antreprenoriatului Liber – Parcul de Producţie “Valkaneş” a fost înființată în anul 1998, pe teritoriul subordonat Primăriei oraşului Vulcăneşti, pe un termen de 37 de ani.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.