Pământul pare să fi ajuns în pragul celui de-al șaselea fenomen de dispariție în masă a speciilor care formează biosfera, conform unui nou studiu, publicat de revista Science, care indică un declin de 25% al populațiilor din speciile rămase, informează natureworldnews, citat de AGERPRES.
Acest al șaselea fenomen de dispariție în masă nu poate fi pus însă pe seama unei catastrofe naturale, ci are cauze exclusiv antropice. Coordonatorul acestui studiu, Rodolfo Dirzo, profesor de biologie la Universitatea Stanford, descrie situația din prezent a biosferei drept un proces de scădere antropică a biodiversității.
Începând cu secolul XVI, peste 320 de specii de vertebrate terestre au dispărut. În prezent, la nivel mondial, între 16% și 33% din rândul speciilor de vertebrate sunt amenințate cu dispariția sau sunt în curs de dispariție. Mamifere mari, precum elefanții, rinocerii sau urșii polari se numără printre speciile intrate declin, un trend similar celor înregistrate în celelalte procese de dispariții în masă.
Deși aceste specii reprezintă un procent relativ mic din biosferă, pierderea lor va declanșa un efect de domino de-a lungul lanțului trofic, efect ce va fi resimțit chiar și la capătul acestui lanț, de către om.
Spre exemplu, un experiment desfășurat în Kenya a urmărit excluderea a trei specii de animale — zebrele, girafele și elefanții — dintr-o regiune, pentru a observa care sunt efectele absenței acestor animale din respectivul ecosistem. În lipsa acestor rumegătoare mari, iarba și vegetația pitică, de savană s-au extins, iar nivelul de compactare a solului a scăzut.
Animalele mici se puteau adăposti în această vegetație, iar prădătorii nu mai puteau vâna cu aceeași eficiență. În consecință, numărul rozătoarelor purtătoare de boli din regiune s-a dublat, fapt care constituie o amenințare pentru sănătatea oamenilor.
Populația umană a planetei s-a dublat în ultimii 35 de ani. În aceeași perioadă, numărul nevertebratelor a scăzut cu 45%. La fel ca și în cazul vertebratelor, această scădere are drept principale cauze pierderile de habitat și schimbările climatice.
Disparițiile în masă sunt perioade din istoria biologică a planetei în care un număr anormal de specii dispar simultan sau într-o perioadă scurtă de timp.
Cea mai severă dispariție în masă s-a produs la sfârșitul Permianului, în urmă cu 252 de milioane de ani, când nu mai puțin de 96% din speciile marine și 70% din vertebratele terestre au dispărut. Această dispariție, alături de cea din Cretacic-Terțiar sunt cele mai mari mari fenomene de acest tip din cele cinci cunoscute.
Dintre cele cinci fenomene de dispariție în masă cunoscute, cea din Cretacic-Terțiar (K-T), produsă în urmă cu 66 de milioane de ani, este cea mai cunoscută, fiind cea răspunzătoare de dispariția dinozaurilor. În cadrul acestei dispariții în masă, 75% din speciile biosferei au încetat să mai existe.
Cea de-a treia mare dispariție din istoria planetei este cea din Ordovician-Silurian (în urmă cu 450 — 440 de milioane de ani) când biodiversitatea a scăzut cu 60%. În acea perioadă, viața pe Pământ era concentrată în oceane, iar printre viețuitoarele care au dispărut se numără trilobiții, brahiopodele și graptoliții.
La sfârșitul Denovianului, în urmă cu aproximativ 374 de milioane de ani, au dispărut 19% din familiile de animale și plante și respectiv 50% din genurile de viețuitoare. Cea de-a cincea dispariție în masă (ca importanță) s-a produs în Triassic-Jurassic, în urmă cu 201 milioane de ani, când s-a pierdut 50% din biodiversitatea faunei și florei terestre.
