Pachetul de legi privind controlul tutunului, aprobat în lectură finală. Ce impact va avea asupra economiei

Update 15.20: Pachetul de legi privind controlul tutunului a fost aprobat astăzi în lectură finală

Update: Proiectul legii antitutun a ajuns pe agenda deputaților, asta după ce a fost dezbătut un an, apoi un alt an a stat în Parlament. El a fost pus în discuție și votat în primă lectură, vineri, 29 mai, cu două zile înainte de Ziua Mondială Antitutun.

Proiectul legii antitutun a ajuns pe agenda deputaților, asta după ce a fost dezbătut un an, apoi un alt an a stat în Parlament. El urmează să fie pus în discuție și votat în primă lectură, vineri, 29 mai, cu două zile înainte de Ziua Mondială Antitutun.

Potrivit Mold-Street.com, documentul ar urma să impună reguli foarte dure pentru producătorii şi importatorii de produse din tutun. El prevede între altele interzicerea țigaretelor cu arome, interzicerea publicității și promovării produselor, interzicerea fumatului în locurile publice, pictograme, interzicerea expunerii produselor din tutun la punctele de vânzare, dar și excluderea industriei de la consultări în procesul legislativ, interzicerea implicării companiilor de tutun în viața comunității, prin sponsorizări.
Publicitatea şi fumatul în spaţiile publice vor fi interzise în totalitate, iar pachetele de ţigări vor conţine mesaje privind riscurile fumatului pe cel puţin 75% din suprafaţă. De asemenea, ar urma să fie interzise folosirea de culori aprinse şi caracteristicile lights, slim, superslim, mild care creează falsa impresie că unele ţigări sunt mai puţin dăunătoare. Şi amenzile pentru nerespectare acestor prevederi vor fi usturătoare.
40.487 ani de viață sănătoasă costă 709,8 milioane lei.

Autorii susţin că astfel, Moldova se va ralia ţărilor, care, după adoptarea unor legislaţii antitutun eficiente, au reuşit să scadă consumul de tutun, să prevină dependenţa de nicotină în rândul copiilor şi a femeilor şi să crească speranţa de viaţă a populaţiei.

Unul dintre argumente folosite de autori este că tutunul este singura cauză de deces, care poate fi prevenită, iar adoptarea opţiunilor recomandate va permite salvarea anuală a 40.487 ani de viaţă sănătoasă la costul de 709,8 milioane lei.

Documentul a generat discuţii aprinse în cadrul Grupurilor de lucru, chiar şi în cadrul Guvernului, unde s-a lovit de opoziţia dură în special a ministerului Finanţelor, care a cerut revizuirea documentului.
În Parlament sunt suficiente voci care spun că proiectul în versiunea ajunsă este amiguu şi chiar dăunător. De exemplu în raportul Comisiei parlamentare agricultură şi industria alimentară se atrage atenţia la faptul că adoptarea proiectului în varianta propusă va duce la dispariţia a cel puţin 3.000 de locuri de muncă, iar interzicerea ţigărilor fără filtru va afecta principalul producător local de ţigări şi va stimula fenomenul contrabandei de ţigări din regiunea transnistreană.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.