Organele de drept vor primi asistenta financiara

Republica Moldova va beneficia de asistenta financiara din partea Guvernului SUA pentru dezvoltarea capacitatilor organelor de drept.

Asistenta va fi acordata in baza Amendamentului VIII la Scrisoarea de Acord cu privire la controlul drogurilor si aplicarea normelor semnat anterior de Guvernul SUA si cel al R.Moldova.

Amendamentul a fost semnat la 23 septembrie, de vice-premierul Victor Stepaniuc si reprezentantul Ambasadei SUA la Chisinau, Kelly Keiderling, anunta serviciul de presa al Guvernului.

Finantarea este prevazuta pentru implementarea proiectului ce tine de dezvoltarea organelor de drept si este destinat consolidarii capacitatilor lor de a investiga si urmari in justitie infractiunile grave.

Suportul financiar este preconizat pentru instruirea de baza si procurarea echipamentului necesar Ministerului Afacerilor Interne. In cadrul proiectului, Guvernul SUA va organiza instruiri de consolidare a abilitatilor de baza ale organelor de drept si va acorda asistenta tehnica corespunzatoare.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.