Orașele Cahul, Ungheni, Soroca și Orhei vor deveni municipii

Patru orașe din Republica Moldova ar putea primi statut de municipii. Este vorba de orașele Cahul, Ungheni, Soroca şi Orhei. Un proiect de lege în acest sens a fost votat în prima lectură de deputaţi la şedinţa Parlamentului de astăzi. Astfel, acestea vor avea o autonomie economică, financiară şi de luare a deciziilor diferită faţă de cele pe care le au în prezent.

Deputații democrați insistă ca și orașele Hâncești și Edineț să devină municipii, iar deputatul liberal-reformator, Anatol Arhire, a propus ca în listă să fie inclus și orașul Strășeni. Propunerile urmează a fi examinate lectura a doua.

Unii deputați au criticat inițiativa, spunând că aprobarea acestui proiect de lege ar putea face ca toate orașele din țară să-și dorească statut de municipiu. Alții însă l-au susținut, considerând că acest proiect va fortifica procesul de integrare în UE

Conform autorilor, modificările propuse ar oferi „o autonomie mai mare acestor orașe, dar și mai mulți bani în bugetul local”. În Republica Moldova sunt cinci municipii – Chișinău, Bălți, Comrat, Tiraspol și Bender.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.