Astăzi se împlinesc opt ani de la trecerea în eternitate a lui Grigore Vieru, unul dintre cei mai iubiţi poeţi români. Pe data de 18 ianuarie 2009, poetul Grigore Vieru s-a stins din viață, în urma unui tragic accident rutier.
După opt ani de la moarte, el rămâne a fi un simbol pentru neamul românesc. Numit de critici un ”Eminescu al Basarabiei”, Grigore Vieru a fost una dintre figurile de bază care au inspirat mişcarea de eliberare naţională a basarabenilor. A fost poetul ce a trezit poporul român la conștiința națională, la dragostea de patrie.
Poetul a reușit să scrie convins și sincer despre mama fiecăruia dintre noi, despre pământul de sub picioarele noastre și despre sufletul românului. Grigore Vieru a fost poetul unui neam, nu al unui stat.
Născut pe 14 februarie 1935 în satul Pererâta, raionul Briceni, Grigore Vieru, a militat pentru revenirea la alfabetul latin și adevărul istoric.
El s-a stins din viață la 18 ianuarie 2009, în urma unui tragic accident rutier. Acesta a avut loc în noaptea de 15 spre 16 ianuarie, ora 01.30 pe traseul R-3 Chișinău–Hâncești–Cimișlia–Basarabeasca. A încetat din viață pe data de 18 ianuarie 2009, la exact două zile după accident în Spitalul de Urgență din Chișinău, în urma unui stop cardiac din care nu a mai putut fi resuscitat.
De notat că, astăzi, membrii Asociaţiei Obşteşti „Onoare, Demnitate şi Patrie” au organizat un omagiu dedicat marelui poet. În cadrul omagiului, participanții au depus flori la bustul poetului de pe Aleea Clasicilor, au recitat poezii din creaţia sa, precum şi au interpretat piese renumite de pe versurile lui Grigore Vieru.
„De 8 ani suntem mai săraci, de 8 ani suntem fără Grigore Vieru. Acest mare poet al neamului românesc, prin modestia și simplitatea sa, a promovat cele mai frumoase valori ale neamului nostru iubirea față de mamă, față de limba română și neamul românesc”, a precizat Vlad Bileţchi, preşedintele AO „Onoare, Demnitate şi Patrie”.