Opinie: Uzurpatorii

Din pacate, asa se intimpla in istorie – revolutiile le fac unii, iar roadele lor le culeg altii. Cazul R. Moldova ilustreaza cit se poate de convingator aceasta logica a istoriei.

de Constantin Tanase

Acum 15 ani, intreaga Moldova fierbea. Se destrama Uniunea Sovietica, incepuse ceea ce rusii au numit atunci „parada suveranitatilor”, fostele republici unionale paraseau in graba, una dupa alta, „fericita familie a popoarelor sovietice” – acea uriasa constructie de carton edificata pe minciuna, violenta si singe. Atunci, in acel august 1991, singura institutie credibila era parlamentul. Asupra parlamentului erau atintite toate privirile, anume parlamentul era acea institutie de care moldovenii isi legau sperantele. Sedintele parlamentului erau transmise in direct la radio si televiziune, alegatorii avind posibilitatea sa aprecieze comportamentul fiecarui deputat, sute de oameni se adunau zilnic in fata sediului parlamentului si urmareau sedintele din strada. „Strada” era atunci un puternic element de presiune, multe decizii ale legislativului se adoptau coordonindu-se cu „strada” din sala de sedinta, in timpul examinarii chestiunilor. Aceasta situatie ii enerva cumplit pe deputatii din fractiunea „Viata satului”, care-i intrunea pe „agrarieni”. Explic pentru cititorii mai tineri, care ar putea sa nu stie ce inseamna „agrarieni”: deputatii „agrarieni” erau fostii presedinti de colhozuri, secretari ai comitetelor raionale de partid (comunist), presedinti ai executivelor raionale, alti functionari de partid si de stat din veriga medie. Partidul Comunist (al URSS) nu mai avea autoritatea si puterea de altadata, acest colos de temut se naruia vazind cu ochii, iar apartenenta la acest partid nu-ti mai aducea beneficiile de altadata, ci devenise chiar compromitatoare si periculoasa. Sute si mii de fosti comunisti declarau public iesirea din acest partid. in asemenea conditii, fosta nomenclatura comunista de rang raional nu a riscat sa se constituie in primul parlament ca o fractiune comunista, ci ca una „sateasca”, „taraneasca”, „agrara”. De aici si denumirea de „deputati agrarieni”.

Erau si printre „agrarieni” oameni mai luminati, care intelegeau ce se intimpla si sprijineau partea democratica a parlamentului, dar grosul fractiunii „agrarienilor” din chiar primele zile de activitate legislativa s-au plasat in opozitie si obstructionau orice initiativa care venea din partea deputatilor democrati. Primul parlament isi tinea sedintele in actuala cladire a presedintiei. De multe ori, in pauzele sedintelor parlamentului, „agrarienii” se stringeau in grupuri si treceau strada mergind dupa indicatii la Comitetul central al partidului in cladirea unde astazi se afla parlamentul. Trecerea strazii era insotita de fluieraturile celor care zi de zi, de dimineata pina seara, urmareau din strada sedintele parlamentului. Repet, multe decizii ale parlamentului de atunci erau luate sub presiunea strazii. Si votarea Independentei pe 27 august a fost facuta sub presiunea strazii. in acea zi de 27 august centrul Chisinaului clocotea. Atmosfera din sala de sedinte a parlamentului era o atmosfera ciudata de sarbatoare amestecata cu frica. Din strada razbateau strigatele celor din Piata. Multi deputati (din fractiunile ce se pronuntau impotriva independentei si a iesirii Moldovei din URSS) erau, efectiv, paralizati de frica.

Procedura votarii a fost gindita astfel ca fiecare deputat sa se ridice in picioare si sa spuna „Da” sau „Nu” Independentei. (Sedinta era transmisa in direct la radio si televiziune si lumea din Piata urmarea cum voteaza fiecare deputat.) Dupa citirea Declaratiei de Independenta, in ordinea circumscriptiilor, fiecare deputat se ridica in picioare, spunea daca e „pentru” sau „impotriva”, apoi cobora in sala si urca la o masa din prezidiu si isi punea semnatura sub textul Declaratiei. Acum, se poate spune orice, dar adevarul istoric este urmatorul: in acea zi istorica de 27 august 1991, multi deputati au spus „Da” si si-au pus semnatura sub Declaratia de Independenta nu din convingeri, ci… de frica. Acest lucru trebuie spus clar si deschis macar astazi, cind marcam 15 ani de la declararea Independentei. Si inca un lucru trebuie subliniat in mod expres: actuala „elita” a Partidului comunistilor in frunte cu Voronin nu a facut parte din primul parlament si nu a votat Independenta tarii pe care azi o conduce. Aceasta „elita”, care guverneaza azi R. Moldova, era atunci pe cealalta parte a baricadei. Nu stiu unde s-au aflat in acea zi Voronin, Stepaniuc, Ostapciuc, Tarlev s.a.m.d., dar sunt sigur ca nu erau in Piata Marii Adunari Nationale si nu scandau “In-de-pen-den-ta!”. Stim ca unii nu au votat Declaratia de Independenta, pentru ca erau la Moscova – P. Lucinschi, de exemplu. Unii – care erau in parlament – au votat de frica. De frica au fost votate de unii deputatii nu numai Independenta, ci si Imnul national „Desteapta-te, romine”…

… A trebuit sa treaca nu prea mult timp ca lucrurile sa se „limpezeasca” si sa se „reaseze”. Cind i-a trecut spaima si a inteles ca moldovenii se sting tot atit de repede cum se aprind, vechea nomenclatura comunista si-a revenit si a inceput metodic sa recupereze pozitiile pierdute. Aceasta trista si dramatica evolutie a situatiei – care de fapt a fost o involutie! – merita o tratare monografica. Din pacate, si dupa 15 ani ce s-au scurs de la declararea Independentei nu s-a scris inca o istorie obiectiva si deplina a acestei perioade. „Istoricii” nostri sunt preocupati de scrierea altor „istorii” – „istorii integrate” -, care sunt comandate de acei care in 1991 pe 27 august au fost impotriva declararii Independentei. Acestia si-au „insusit” Independenta, i-au eliminat din circuit pe cei care au faurit-o, declarindu-i astazi „clica unionista” si „dusmani ai statalitatii” care „trebuie pedepsiti”. Venind la putere in 2001, garda rosie a lui Voronin a schimbat denumirea sarbatorii de pe 27 august din „Ziua Independentei” in „Ziua Republicii” si in fiecare an, pe aceasta data, la receptiile oficiale ce le organizeaza Voronin deputatii care au votat (nu de frica!) Independenta nu sunt invitati. Altii sunt invitati – cei care atunci se aflau mai mult pe la Tiraspol, unde puneau temelia tinerei statalitati a Transnistriei.

Multi dintre acei deputati, care au lucrat pentru Independenta si au votat-o nu de frica, astazi sunt uitati, o duc greu, nu beneficiaza de nici o atentie din partea actualei guvernari. E un subiect delicat, la care numaidecit voi reveni. Un singur lucru doresc sa remarc in context: fara a afisa o falsa modestie, spun ca sa se stie ca in 1996, cind s-au implinit cinci ani de la declararea Independentei, initiativa de a-i decora pe deputatii primului parlament care au votat Independenta cu Medalia „Meritul Civic” mi-a apartinut mie. Lucram atunci in aparatul presedintelui M. Snegur si am „impins” aceasta initiativa cu ajutorul lui N. Andronic. Trebuie sa spunem lucrurilor pe nume – fara N. Andronic nu ar fi reusit aceasta initiativa care a fost un gest de recunostinta fata de acei care au pregatit si au votat Independenta. Daca e sa spunem lucrurilor pe nume pina la capat, hai sa le spunem: ideea noastra a fost ca sa fie decorati numai deputatii care au votat Independenta. Si presedintele Snegur, din cite tin minte, a fost impotriva ca alde Lucinschi sa nimereasca in decretul respectiv. Presiunile insa au fost foarte mari…

Nu e vorba, fireste, de presiunile strazii, ci de presiunile nomenclaturii care se pregatea sa-si recupereze pozitiile pierdute. Asa se intimpla in istorie – cind slabesc presiunile strazii, cresc presiunile uzurpatorilor. De aceea se intimpla ceea ce se intimpla: revolutiile le fac unii, iar roadele le culeg altii…// Timpul

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.