Connect with us

Opinii

OPINIE / Cazul de la IMC sau cum luptăm cu simptomele în loc să tratăm boala

Publicat

pe

Deseori jurnaliștii sau oricare om a cărui meserie presupune scrisul întâmpină dificultăți. Se intimidează să-și ducă munca până la capăt. Se intimidează de propriul statut și de propriile competențe aparent mult prea distanțate de subiectul abordat. Cazul fetei care a avortat singură în veceul Insitutului Mamei și Copilului este unul din aceste subiecte, cel puțin pentru mine. Cel mai probabil, din motiv că îmi este greu să mă identific cu durerile prin care trece o femeie nevoită să avorteze. Presupun că și alți jurnaliști bărbați au întâmpinat același obstacol. Te simți indignat, din sentimente pur omenești și… cam atât. Șansele să ajungem într-o situație similară sunt egale cu zero. Totuși, dorința de a aborda această temă nu a scăzut, ba mai mult, s-a intensificat cu timpul. Iar pentru a nu părea ridicol, am decis să abordez un astfel de subiect din altă perspectivă. Am început de la următoarea întrebare: Cine este, de fapt, fata din Anenii Noi care a avortat în veceul IMC?

„A avorta”, „veceu”, „singură”, această combinație de lexeme introdusă  într-o propoziție nu are cum să nu te afecteze. E o trimitere clară la o situație anormală și inumană. Totuși, sunt de părerea că nu ar trebui să ne aventurăm prea mult în sentimentalisme. Mă refer la simple enunțări de dragul unui impact. Mă întreb dacă este cu adevărat necesar să punem accent pe toate aceste detalii pentru a stârni indignarea oamenilor? Este oare un astfel de impact suficient pentru a rupe tăcerea o dată și pentru totdeauna? Detaliile sunt, evident, importante. Dar axându-ne doar pe ele, riscăm să analizăm o situație doar la nivel simptomatic. Cred că ar trebui să încercăm să adăugăm mai multe predicate, să precizăm mult mai concret ce stă la baza indignării noastre. Cu alte cuvinte, să încercăm a identifica cauza simptomelor. Corupția, malpraxisul, incompetența sau violența verbală ale angajaților de la IMC sunt doar niște simptome.

Citiți „Mărturiile femeilor care au născut în Moldova (I)”

Până la urmă, cei care au întocmit ancheta în privința acestui caz au ajuns la concluzia că trebuie să concedieze pe cineva. Au fost dați afară șeful de secție, o soră medicală și o asistentă. Poate fi catalogat acest gest drept o luptă cu erorile de sistem? O luptă cu nedreptățile? Cu corupția? Într-o oarecare măsură, da. Nimeni nu-i satisfăcut, dar „măcar s-a făcut ceva”.  E suficient? Sigur că nu.

Eu propun un nou mod de abordare a acestui subiect. Ce ar fi dacă, pur și simplu, l-am discuta ca pe un caz în care un beneficiar al serviciilor prestate de o instituție de stat a avut parte de un tratament neprofesionist/neprotocolar? Exact, să simplificăm un pic modul nostru de analiză. Să ne axăm strict pe relația dintre noi, cetățenii simpli, și cei care prestează anumite servicii. În special,  voi lua în seamă discursul funcționarilor din fruntea acestor instituții. Au tras aceștia concluziile adecvate? Au fost măcar cât de cât afectați de acest caz? Își vor schimba ei vreodată atitudinea față de pacienți? Mai ales că nu au existat demisii manageriale, ci doar demisii în secție. Ceea ce mă face să cred că aceștia nici măcar nu-și asumă vreo răspundere pentru ceea ce s-a întâmplat sau, mai bine spus, nu sesizează gravitatea acestui incident.

Citiți „Mărturiile femeilor care au născut în Moldova (II)”

Recent (18 ianuarie), Asociația Promo-lex a organizat o conferință de presă pe tema „Asigurarea drepturilor femeilor în perioada sarcinii și calitatea asistenței medicale.” Avocatul reprezentant al asociației a constat anumite încălcări:

– lipsa supravegherii și monitorizării pacientei,
– avortarea fără asistența medicului, asistentului și anesteziologului,
– neglijența în privința hemoragiei pre-operatorii,
– externarea prematură,
– obligarea de a procura de sine-stătător medicamente
– neglijența în perioada post-avort.
– încălcarea dreptului la informare, consiliere și suport psihologic,
– precum și manipularea cu date și acte medicale.

O listă lungă de neregularități impardonabile. Cum au reacționat reprezenanții instituțiilor medicale la aceste acuzații? Evident, niște banale scuze nu ar fi fost suficiente, însă chiar și acestea au lipsit din discursul lor. Declarațiile lor s-au rezumat la următoarele puncte:

1) Este un caz unic și nu trebuie de generalizat.

2) De ce reflectați doar cazuri cu impact negativ? De ce nu reflectați performanțele noastre sau problemele cu care ne confruntăm, cum ar fi lipsa personalului?

3) Vrem să conlucrăm cu presa, dar trebuiă să ne împăcăm mai întâi.

Cu alte cuvinte, ceea ce ar trebui să ne înduplece pe noi, simplii cetățeni, e că „a greși e omenește”, iar medicii nu sunt o excepție. „E o eroare unică și nicidecum o problemă de sistem.”

Eu cred că dumnealor nu au intrat în esența acesui caz. Discursul lor nicidecum nu intră în întâmpinarea beneficiarilor, ci a fost strict concentrat pe apărarea propriei imagini/propriului statut. Aceștia nu vor să se gândească la o potențială reconceptualizare a relației medic-pacient, ci mai degrabă noi să manifestăm empatie, să-i iertăm. Cu alte cuvinte, să-și impună propriul confort ca pe o necesitate universal valabilă. Un confort care prevede același format al relației dintre noi și ei: răbdare și tăcere.

„Oamenii sunt uneori incompatibili la nivel de personalitate. Pacientul este liber să-și caute alt medic.”

– Liliana Iașan, viceministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale

Din aceste spuse intuim că a indica grupa de sânge în buletin nu e destul. Cel mai probabil, trebuie de indicat și tipul de temperament. Poate chiar și zodia. Altfel, în cazul unei urgențe, riscăm să fim incompatibili cu medicii noștri.

Există un protocol și acesta trebuie respectat. Incompatibilitatea tipurilor de personalitate e o scuză proastă, cred eu. Nedemnă pentru un bun profesionist. Pacientul trebuie tratat indiferent de faptul că e un flegmatic ori sangvinic. Un medic este în primul rând un om integru și pragmatic care caută să fie util pacientului. Iar dacă incompatibilitatea psihotipurilor reprezintă pentru acesta un obstacol, cel mai probabil a încurcat meseria.

„Chiar fiica mea a apelat nu demult la serviciile IMC și a avut parte de un tratament bun.”

– Victoria Ciubotaru, medic obstetrician-ginecolog

Acest lucru nu eclipsează nicidecum celelalte 98 de cazuri mărturisite de femei care, spre deosebire de fiica doamnei Ciubotaru, nu au avut parte de un tratament adecvat, ci doar de înjurături, lezarea demnității și incompetența personalului de la IMC. Dumnealor (medicii) ne îndeamnă să nu generalizăm, că am reflectat doar un caz unic, că, per general, sistemul e OK. La rândul lor, invocând la fel un caz unic. Un caz care se încadrează mult mai bine în categoria „excepțiilor”.

„Să nu ne dușmănim!”.

– Iurie Dondiuc, director IMSP Spitalul Clinic Municipal Nr.1

Domnul Dondiuc cheamă la calmarea spiritelor. Acesta crede în existența unui conflict dintre jurnaliști și medici. De câteva ori chiar s-a arătat indignat că presa a preferat să folosească cuvântul „naștere” în loc de „avort”. Dumnealui mai spune că din cauza jurnaliștilor „IMC este perceput acum ca o sperietoare”. Faptul că până acum pacientele au tăcut nu înseamnă că problema nu a existat. Petiția celor 98 de femei e o dovadă în acest sens.

Jurnaliștii nu sunt prieteni cu nimeni. Niciodată nu au fost. Aceștia doar își fac meseria de a informa masele. De a indica neregularitățile și a sparge tăcerea. Uneori chiar agită spiritele și merg împotriva ordinii „normale” a lucrurilor. Mai ales când această normă impusă implică oprimarea prin abuz, impotență și reacțiune.

Funcționarul impotent, indiferent de funcția sa, fie acesta medic, polițist sau profesor universitar, nu-și are locul într-un stat care se vrea de drept și funcțional. Oricât de „nobilă” i-ar fi profesia. Deci, nu-i vorba nici de etică și nici de moralitate. Trebuie să privim situația mult mai pragmatic. Dacă un șef de instituție nu este în stare să-și exercite adecvat un mandat, să găsească o modalitate mai bună de selecție și instruire a personalului, cel mai probabil, acesta este un șef incompetent. Poate are sau apără interese străine pacienților săi. Poate chiar „tipul de personalitate” este incompatibil cu funcția sa.

Citiți „Mărturiile femeilor care au născut în Moldova (III)”

În contextul actual, în care societatea noastră se confruntă cu probleme ca migrațiile masive, salarii mici, taxe prea mari sau politicieni care instrumentalizează legea în favoarea propriului buzunar, jurnaliștii nu-și pot permite luxul de a fi prieteni cu toți și de a relata doar știri pozitive despre progrese inexistente. Se cere o nouă abordare, iar discursul jurnalistic trebuie să devină unul incisiv, agresiv, să bată în punctele vulnerabile fără milă. Să intimideze pe toți cei care vor să comită neregulariăți. Să apere interesele cetățenilor care le-au oferit încrederea.

Degeaba se plânge domnul Dondiuc pe insuficiența lucrătorilor medicali, dacă nici măcar nu se încearcă a crea noi condiții pentru proprii angajați. Condiții în care aceștia să nu mai fie nevoiți să ceară bani de la pacienți, iar pacienții să nu fie intimidați de nerespectarea aceastei „tradiții”. Condiții prielnice noii generații de medici. O generație care preferă să plece din țară decât să moștenească haosul actual pe care i l-au pregătit predecesorii – cu regret, cel mai radical gest al acestora. Din aceste motive, trebuie facilitat procesul prin care omul simplu poate trage la răspundere personalul vinovat de încălcări. Iar dacă demisiile de onoare printre rândurile funcționarilor nici măcar nu se încadrează în imaginația acestora, atunci acestea trebuie forțate.

Citiți „Mărturiile femeilor care au născut în Moldova (IV)”

De la ce trebuie să înceapă o analiză? Simplu, de la faptul că toți suntem oameni, cetățeni ai acestui stat. Fata din Anenii Noi este un om. Suntem oameni care plătesc impozite și taxe. Muncitori care nu se pot bucura de roada muncii, pentru că cineva doar pretinde a ne apăra interesele. Iar unul din scopurile principale ale muncii jurnalistice este subminarea activității ticăloșești care împiedică mersul armonios al lucrurilor –  reflectarea neregularităților întru lichidarea acestora, tot cu rădăcină.

Opinii

Opinie despre automobilele transnistrene: Facem un pas mare înapoi în calitate de stat suveran

Publicat

pe

De către

Astăzi am plecat cu un gust amar de la ședința organizată în Guvern de Biroul de Reintegrare. S-a propus discutarea admiterii automobilelor din zona transnistreană în circuitul internațional.

În rezultatul mecanismului propus Moldova va avea 3 regimuri de înmatriculare a automobilelor. Mecanismul standard cu numere moldovenești, unicul de care pot beneficia cetățenii de pe malul drept al Nistrului, regimul de numere transnistrene care pot circula liber și pe malul drept al Nistrului, cu toate consecințele de lipsă a înregistrării în registrele naționale și se mai propune un hibrid (fără ca să fie eliminată versiunea veche de înregistrare) – numere neutre cu care transninstrenii să poată circula peste hotare și care nu vor avea simbolica Republicii Moldova.

Cred că este de prisos să menționez că prin astfel de proiecte se subminează suveranitatea Republicii Moldova și efectiv este legiferat regimul de la Tiraspol prin politica pașilor mici. În același timp astfel de proiecte reprezintă riscuri majore pentru disciplina fiscală și colectările la buget. Acest mecanism crează premise noi pentru evitarea regimului de import de automobile standard și alimentarea regimului de la Tiraspol cu resurse noi financiare, înmatricularea automobilelor în regimul nou prin scheme de corupție, care nu lipsesc nici pe malul drept și nici pe malul stâng al Nistrului.

A fost adus drept argument modelul German de numere regionale. Dar în Germania numere regionale au TOATE regiunile, nu una. Haideți atunci Moldova să decidă o politică nouă de numere cu însemne regionale pe ÎNTREG teritoriul Moldovei și să avem numere distincte de Călărași, Soroca, Hâncești etc…. pe lângă cele de la Tiraspol și Râbnița. Argumentarea este primitivă și deloc echivalentă. De asemenea sunt sigur că în Germania NU figurează regimuri de import diferite și preferențiale pentru anumite regiuni. Dacă legiferăm așa proiecte pentru regiunea de est a țării, acest principiu trebuie să fie aplicat în toate regiunile țării și fiecare raion să-și facă propria politică de import automobile…. Ridicol? Da. Dar anume o astfel de soluție promovează Biroul de reintegrare și OSCE inclusiv…. acoperindu-se cu standarde tehnice de design a plăcuțelor, care nu au nici o legătură cu ce facem noi ca națiune, cum ne organizăm ca stat reîntregit…

Odată aprobat acest proiect, noi facem un pas mare înapoi în calitate de stat suveran, punem o piatră grea în transnistrizarea Moldove și în legalizarea conflictului veșnic pe teritoriul Moldovei, instituim regimuri fertile pentru corupție și evaziune fiscală care se așează pe umerii cetățenilor din dreapta Nistrului. Acesta este încă un pas spre confirmarea statuului de stat falit.

Sergiu GAIBU

Citește mai departe

Economie

Expert: Republica Moldova a beneficiat de cel mai redus volum de granturi din ultimii zece ani

Publicat

pe

De către

În anul 2017 Moldova a primit cel mai mic sprijin de la partenerii externi din ultimii zece ani. Astfel, volumul granturilor primite a fost de doar un miliard de lei cu 2 miliarde de lei mai puțin decât a fost planificat inițial, scrie pe blogul său economistul IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță.

Tendința neplăcută se menține deja al treilea an consecutiv. Iar suma totală a ratărilor în ultimii 3 ani se ridică la 6,1 miliarde lei.

Creșterea masivă a suportului extern sa văzut foarte clar în perioada 2013-2014 când sprijinul financiar extern sub  formă de granturi a ajuns la 4 miliarde de lei.

Acest sprijin trebuia să crească și în următoarea perioadă și să ajungă la cel puțin 8 miliarde de lei anual. Însă din nefericire acest lucru nu a avut loc.

Autoritățile Republicii Moldova au obligația în regim de urgență să restabilească relația de încredere cu partenerii externi fără de care este imposibilă susținerea financiară a țării.

Fără suport extern Moldova nu are cum să-și dezvolte infrastructura sa care se află într-o stare deplorabilă, nu are cum realiza reformele necesare și nu poate crește competitivitatea economiei și a produselor sale atât pe piața externă cât și internă.

Citește mai departe

Alegeri

Electorala 2018 // Situația partidelor unioniste. Unionismul suicidal (I)

Publicat

pe

De către

O incursiune în istoria alegerilor locale generale. Cazul Chirtoacă

Poziția partidelor unioniste e clară. Atât Partidul Liberal, cât și Partidul Unității Naționale, mizează pe alegătorii fostului primar Chirtoacă. Problema e că aceștia abordează acest electorat ca pe unul exclusiv unionist. Ceea ce nu este tocmai adevărat.

tricolorul și panglica Sf.Gheorghe, sursa:flux.md

În cadrul alegerilor din 2007, Dorin Chirtoacă câștigase alegerile cu un slogan care încă nu făcea trimitere la Unire. „Un primar tânăr, o echipă liberală — o capitală europeană!”, anunțau bilboard-urile. Chirtoacă prezenta pentru mulți antiteza perfectă pentru climatul politic de atunci – PCRM era încă la guvernare și în plină forță, Serafim Urecheanu devenise deputat, iar PPCD dezamăgise pe toți prin alianța cu PCRM. Dorin Chirtoacă era un politician tânăr, în care alegătorii Chișinăului investiseră speranțe. Era perceput ca o întruchipare a renașterii politicului autohton. Chiar dacă PL era cunoscut pentru simpatiile sale față de cauza Unirii, acesta încă nu se manifesta ca un partid exclusiv unionist.

În 2011, liberalul câștigase încă un mandat. Sloganul de atunci al acestuia era „Împreună cu Dorin Chirtoacă pentru Chişinău!”. Numele lui era deja bine cunoscut. Acesta era perceput de toți ca un primar care nu a putut să se manifeste la potențialul maxim din cauza guvernării comuniste, care îi crea tot felul de impedimente. Un primar care a fost de partea protestatarilor pe 7 aprilie. Alegătorii i-au mai oferit o șansă. În acea perioadă PL, la fel, încă nu miza pe slogane unioniste. A fost chiar și un episod când Chirtoacă a purtat de 9 mai, două panglici – tricolorul și panglica Sf.Gheorghe.

În 2015, Dorin Chirtoacă lua al treilea mandat. Se întâmpla în contextul în care PD și PLDM aveau imaginea pătată din cauza miliardului furat, iar PL era încă în relații bune cu Platforma (pe atunci) Civică „Demnitate și Adevăr”, care încă mai avea puteri să adune oameni la proteste. Ce a urmat a însemnat declinul Partidului Liberal.

Mihai Ghimpu agresat de protestatari, sursa: realitatea.md

PL a intrat în conflict cu Platforma DA, iar în ianuarie 2016 a votat investirea guvernului Filip. Apoi, la alegerile prezidențiale de anul trecut, în loc să-și reabiliteze imaginea, liberalii au participat la alegeri, iar Mihai Ghimpu a acumulat doar 25 de mii de voturi. Apropo, au fost primele alegeri când PL a folosit slogane exclusiv unioniste „Moldova are viitor în România!”, „Uniţi pentru Unire!”. PL, cu alte cuvinte, în vremurile sale de criză, s-a transformat într-un soi de PNL al Vitaliei Pavlicenco.

Rigiditatea politicului autohton

Marșul Centenar, martie 2018. sursa: pl.md

Imaginația liderilor noștri politici este extrem de limitată, rigidă, deci lipsită de flexibilitate. Adică exact contrariul a ceea ce presupune implicarea în jocurile politice. Partidele noastre  nu mai știu cum să obțină capital politic. Toate mizele lor se rezumă la același format vechi Est/Vest, Pro Europa/Pro Rusia. Acest format a fost epuizat la extreme și nu mai poate genera noi voturi. Opoziția dată este mult prea bine conturată pentru a permite, de exemplu, unui alegător PSRM să voteze un candidat proeuropean sau invers. Și cum în fruntea orașului s-a aflat mai mereu un candidat cu viziuni „pro-occidentale”, anume acest segment are cel mai mult de pierdut. Susținătorii așa-ziselor partide de stânga, în lipsa altor alternative decât Vest/Est, sunt mult mai motivați să iasă la vot. Câștigarea alegerilor locale înca mai prezintă un deziderat nerealizat. Aceștia încă nu au apucat să trăiască experiența regretului pentru votul acordat.

După Marșul Centenarului de pe 25 martie, cum era de așteptat, cei care se întitulează stataliști și ceilalți care se prezintă drept unioniști s-au angajat într-o discuție, nu atât tâmpită, cât reprezentativă pentru modul în care se discută și se practică politica la noi în țară. Asemenea adolescenților, aceștia s-au angajat în dezbateri despre numărul celor prezenți la manifestare – o luptă pentru niște abstracțiuni de valoare, poate doar în contextul în care aceasta s-ar fi desfășurat într-o grădiniță sau în clasele primare. Nu și în politică.

Nu poți obține un avantaj politic ignorând cifrele, un lucru pe care ambele tabere refuză să-l facă, mizând pe succesul de scurtă durată pe care această ignoranța le-ar oferi-o. Partidele unioniste refuză să îmbrățișeze realitatea. Nu mă refer la idealurile invocate de ei, ci la cum aceștia luptă pentru putere, pentru realizarea acestora.

Ceea ce lipsește curentului unionist este o bază materialistă. Refuzul de a se adapta la realitatea schimbătoare e în dauna acestei mișcări, ce încă mai prezintă un mare potențial de a aduna oameni. O caracterstică esențială pentru un grup care își propune schimbări revoluționare. Însă unionismul pierde teren. Pierde din cauza propriilor gafe.

Partidele Unioniste la ora actuală

Un bun analist unionist și-ar fi început pledoaria în modul următor:

„De ce au fost atât de puțini oameni în Piața Marii Adunări Naționale? De ce au participat, preponderent, doar persoane de vârstă medie sau înaintată? Care sunt cauzele reale a unei prezențe atât de mici?” Însă acest bun analist unionist întârzie să apară.

În climatul politic actual, unionismul nu mai este o prioritate. Tinerii care susțin unirea, nu sunt neapărat adepți ai partidelor unioniste, iar majoritatea din ei sunt plecați peste hotare.

Ce comportament manifestă partidele unioniste? Poziția PUN e clară. Principalele sale avantaje politice sunt Băsescu și imaginea șifonată a PL. Aceștia mizează pe pasivitate și pe acțiunile autocompromițătoare ale partidului. O poziție destul de rațională în contextul în care PL, în mare parte, cam cu asta se și ocupă. Candidatura lui Munteanu nu face decât să confirme și mai mult statutul de partid aflat în cădere liberă a PL. Valeriu Munteanu nu are nici imaginea și nici capacitățile necesare pentru a acumula capital politic. Munteanu s-a aflat mereu sub tutela lui Ghimpu. Acesta s-ar putea aștepta, cel mult, la un transfer de imagine din partea lui. Un lucru care nu-l avantajează în niciun fel. Cea mai rațională mișcare politică ar fi fost să nu participe la alegeri, speculând pe lipsa de onestitate și legalitate a acestora, făcând, totodată, apel la demiterea prematură a lui Chirtoacă. La justiția selectivă din Republica Moldova. Acest lucru le-ar fi oferit o perioadă de reabilitare necesară pentru a-și spăla imaginea și a identifica un nou lider. Totodată, aceștia ar fi putut folosi această perioadă pentru o analiză adecvată a PUN. Ba mai mult, lăsându-i să se compromită în cadrul alegerilor, și-ar fi confirmat statutul de prima preferință a simpatizanților Unirii.

Nici poziția PUN nu e una destul de promițătoare. Riscul e mare, iar dacă două partide unioniste nu vor obține un scor bun, atunci acest curent cu greu își va restabili dezirabilitatea. Liderii de opinie unioniști ca Petru Bogatu, care îndeamnă electoratul unionist să voteze candidatul PUN, își dau prea bine seama că mulți simpatizanți PL nu vor accepta un asemenea gest. Aceștia fac nimic altceva decât jocul Partidului Democrat de a șlefui calea Silviei Radu, candidatul neoficial al lui Plahotniuc, spre turul II. Iar cel din urmă, cu regret, este singurul lider politic care ține cont de dinamismul conjuncturii politice.

Situația electoratului unionist este una delicată, dar nu fatală. Uneori, trebuie să faci un pas înapoi pentru a vedea mai bine lucrurile, dintr-un unghi mai mare. Nu trebuie de renunțat la Unire. Nu-i acesta mesajul pe care încerc să-l transmit. Ceea ce ar trebui să facă electoratul unionist, după părerea mea, e să nu renunțe la Unirea prin integrare europeană. Ceea ce ar presupune și anumite schimbări de rang social. Schimbări palpabile inclusiv pentru locuitorii Chișinăului. Pentru a menține un asemenea curs e nevoie de oameni. Puterea se obține prin votul oamenilor, dar aceștia au nevoie de condiții materiale adecvate. Ideile izolate ce nu pot fi puse în practică sunt inutile. Capitala are nevoie, în primul rând, de un bun administrator cu un program electoral bine definit. Unul care va ști să-și instrumentalizeze activitatea în folosul tuturor cetățenilor. Un candidat care va crea acele condiții necesare pentru ca cetățenii să-și dorească să trăiască în continuare în acest oraș.

Citește mai departe