Om de afaceri din Drochia, reţinut în timp ce lua mită în valoare de 3 500 de dolari

Administratorul unui SRL din Drochia a fost reţinut în flagrant delict de ofiţerii DGT „Nord” a CNA şi procurorii anticorupţie, în timp ce lua mită în valoare de 3 600 de dolari. Bărbatul este bănuit de trafic de influenţă, după ce a declarat că poate influenţa un procuror şi un judecător.

Potrivit denunţătorului, afaceristul, împreună cu un avocat necunoscut, ar fi extorcat şi primit mijloace băneşti în sumă de 3 500 de dolari SUA, sub pretextul că ar putea determina un procuror şi un judecător să recalifice sau să înceteze procesul penal pornit pe faptul comiterii unei escrocherii.

Astfel, urmare a măsurilor speciale de investigaţie şi a acţiunilor de urmărire penală, sub controlul CNA au fost transmişi 3 500 de dolari, 1 000 şi respectiv 2 500 de dolari. Reţinerea în flagrant a avut loc după primirea celei de a doua tranşe.

Suspectul a fost recunoscut în calitate de bănuit şi reţinut pentru 72 de ore. Actualmente se întreprind acţiuni în vederea identificării avocatului complice.

O cauză penală a fost pornită pe acest caz. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă o pedeapsă cu închisoare de la 2 la 6 ani sau amendă în mărime de la 3000 la 4000 unităţi convenţionale.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.