Oficiali basarabeni invata combaterea coruptiei la FBI

Angajati ai CCCEC si ai MAI de la Chisinau au fost informati despre practicile de combatere a coruptiei, aplicate de angajatii Biroului Federal de Investigatii (FBI) din SUA.Potrivit Stirea de Garda, angajati ai CCCEC si ai MAI, participanti in cadrul programului Vizitatori Internationali, desfasurat cu sprijinul Departamentului de Stat al SUA, s-au aflat intr-o vizita la FBI de la Washington, unde au luat cunostinta de practicile de combatere a coruptiei, aplicate de acest serviciu al SUA.

Gregory E. Ducot, director asistent in cadrul FBI, a argumentat in fata vizitatorilor din R. Moldova de ce pentru SUA combaterea coruptiei este una dintre cele mai mari prioritati. Coruptia face sa se piarda increderea cetatenilor in toate structurile statului, de sus in jos, sustine reprezentantul FBI., precizand ca, in SUA, legiuitorii au oferit instrumente sigure si eficiente pentru combaterea coruptiei. Gregory E. Ducot s-a referit si la problemele specifice care apar de obicei in fata anchetei unor cazuri de coruptie. El a amintit despre limitarea cercului de subiecti anchetati, despre problema probelor sigure, despre bagajul de martori, deseori redus si despre efectul unor eventuale mite, aparent nesemnificative.

Printre metodele mai eficiente de prevenire a coruptiei FBI utilizeaza controlul si inspectiile. Intrebat de reprezentantii CCCEC si MAI despre felul in care FBI supravegheaza si asigura calitatea activitatii colaboratorilor sai, Gregory E. Ducot a precizat ca fiecare agent FBI este controlat de doua institutii oficiale: un birou care investigheaza responsabilitatile profesionale ale angajatilor, examinand si eventualele plangeri ale cetatenilor, referitoare la activitatea agentilor FBI, iar, pe de alta parte, o agentie abilitata de Ministerul Justitiei supravegheaza legalitatea actiunilor acestora. De asemenea, in fiecare an, angajatii FBI prezinta rapoarte ample despre venituri si cheltuieli, iar o data la 5 ani este investigata viata personala a angajatilor, comportamentul lor profesional dar si cel din afara serviciului. // Romanian Global News

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.