Oficial! Ex-premierul Vlad Filat, condamnat la nouă ani de închisoare

Fostul premier Vlad Filat a fost condamnat la nouă ani de închisoare în penitenciar de tip închis. Sentinţa a fost pronunţată astăzi de Judecătoria Buiucani. Totodată, instanţa a decis ca fostul premier va rămâne fără Ordinul Republicii, va fi obligat să plătească amendă în valoare de 3.000 de unităţi convenţionale (60.000 de lei) şi nu va putea ocupa funcţii publice timp de cinci ani.

Instanţa a decis confiscarea averii politicianului inclusiv case, terenuri şi maşini. Sentinţa este cu drept de atac.

Imediat după pronunţarea sentinţei, politicianul a declarat că se va adresa la CEDO.

„Este o sentință ilegală. Faptul că acest proces nu a fost public demonstrează că hotărârea este ilegală. Trebuia să vedeți probele prezentate de procurori. Nu sunt veridice. Nu am încredere în Curtea de Apel. Mă voi adresa la CEDO”, a declarat Vlad Filat.

În final, Vlad Filat a spus că speră că “cetățenii se vor trezi și vor ajunge să trăiască într-o țară în care justiția se va face de instanță și nu de judecători sau politicieni”.

Fostul premier Vlad Filat a fost reţinut în data de 15 octombrie anul trecut, în baza unui mandat emis de Centrul Naţional Anticorupţie. Asta după ce Parlamentul l-a lăsat fără imunitate parlamentară, la solicitarea procurorului general Corneliu Gurin pentru a fi cercetat într-un dosar penal pentru corupere pasivă și trafic de influență.

Aceasta după ce omul de afaceri Ilan Shor a declarat ca i-ar fi dat în ultimii ani bani şi bunuri în valoare de 250 de milioane de dolari. Filat a negat în repetate rânduri acuzaţiile, declarând că este victima unei răfuieli politice.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.