Viata este o suma de ocazii pierdute. Suntem mici pentru ca realizam intotdeauna ca performantele noastre nu sunt la inaltimea intentiilor si ca in drum spre tinta avem ghinionul sa ratam nepermis de mult. Constientizam prea bine faptul ca sacrificiile noastre sunt tocmai pretul platit pentru a dobandi ceea ce ravnim si, totusi, nu ne putem impaca in totalitate cu ideea ca nu se poate trai si cu polobocul plin, si cu nevasta beata. Englezii au inventat un proverb sugestiv – "a nu avea floarea ambelor lumi" (the best of two worlds") – tocmai pentru a sublinia in permanenta ca o astfel de nazuinta este nefondata si ca trebuie sa ne multumim cu putin. Limitarea este un dat inscris cu litere de plumb in codul genetic al omului.
Lupta politica estivala de la noi se desfasoara intr-un mod miraculos sub auspiciile unui consens nemaiintalnit prin partile noastre. Scrisorile de sustinere si declaratiile incendiare facute de presedinte nu au darul sa bulverseze ceea ce pare a fi o infaptuire ireversibila – republica parlamentara ca mod de gestionare a afacerilor publice. In aceasta situatie cand se arunca palariile in aer de bucurie, ar fi nimerit sa le zicem o vesnica pomenire oportunitatilor sacrificate – pretul "dulcelor" noastre renuntari.
In primul rand, a fost repudiat status-quo-ul – regimul mixt sau semiparlamentar de tip presedinte-prim-ministru, blamat vehement in ultimul timp, deoarece se presupunea ca el invita la blocaje intre ramurile puterii, oferind, in acelasi timp o marja de libertate prea restransa guvernului. Este consternant sa remarci ca, orbiti de delirul criticastrilor, politicienii au uitat cu desavarsire de avantajele acestui sistem – 1) o reala separatie a puterilor pe orizontala – presedintele servind drept o contrapondere fata de parlament, prin drepturile sale de a propune prim-ministrii, de a dizolva parlamentul, de a se adresa poporului si de a detine vetoul partial; si 2) o legitimitate duala (alegerea atat a presedintelui cat si a parlamentului), fapt care oferea o atractivitate mai mare luptei politice, multiplicand posibilitatile de afirmare pentru politicieni (care, orice s-ar spune, sunt office-see-king – cautatori de beneficii). Iar daca frica de dictatura mai pastreaza pentru noi aura sa de ideal, atunci acest regim mai secreta un al treilea avantaj – faptul ca politicienii s-au saturat de acest regim atesta doar ca el impiedica aparitia unor invingatori clari, echilibrul puterilor fiind asigurat de existenta mai multor centri de putere (care n-au gasit la un moment dat altceva mai bun decat sa se incaiere de dragul unui os putred).
In al doilea rand, am respins oferta facuta poporului de catre presedinte a carei parola este "regim prezidential", dar care in literatura de specialitate este trecuta la rubrica "regim semiparlamentar de tip presedinte-parlament" sau prezidentialism, ce-i asigura presedintelui un control mai mare asupra executivului, in acelasi timp el dispunand de dreptul de a dizolva parlamentul. Aceasta oferta promitea natiunii o capacitate sporita de promovare a reformelor, insa cu pretul unei probabilitati mai mari de a cadea in greseala (rolul forului deliberativ fiind limitat). Este greu de evaluat impactul acestui regim asupra tarii, dar ar fi existat un avantaj – crearea institutiei "tapului ispasitor" (e vorba de presedinte) care putea fi ulterior facut responsabil pentru esecurile tranzitiei. In societatile marcate de disensiuni si conflicte, existenta supapei "tapului ispasitor" este foarte importanta, ea canalizand valurile de manie ale nemultumitilor intr-o directie mai putin primejdioasa.
In sfarsit, renuntam cu buna stiinta si la referendumurile constitutionale – ca mijloc de solutionare a unor probleme grave in situatii de criza. Aceasta realizare o facem prin acreditarea unei idei cum ca "poporul este incapabil", "poporul este ignorant", "poporul este tont", "poporul este vulg". Ciudat gest de recunostinta al politicienilor facut la adresa binefacatorului lor, caruia ii datoreaza marirea si prosperitatea. In tot cazul stiinta politica de mult nu mai opereaza cu sintagme de genul "poporul este prost", gasind ca pana si electoratului ii este proprie o anumita doza de rationalitate.
Un lucru este astazi clar. Luand decizia sa "istorica", parlamentul a facut sacrificii mari. Cu gandul la eficienta, bunastare si democratie, forul nostru legiuitor s-a dispensat printr-o actiune eroica atat de serviciile presedintelui, cat si de ale poporului. Binele obstesc este, insa, inainte de toate. Continuam, prin urmare, sa aruncam – de bucurie – palariile in aer. / Corneliu Ciurea // Flux
