Octavian Calmîc se întâlneşte la Moscova cu Dmitri Rogozin

Viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei, va avea astăzi o întrevedere de lucru şi cu viceprim-ministrul Federaţiei Ruse, copreşedintele Comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru cooperare economică, Dmitri Rogozin.

Întrevederea va avea loc la reuniunea Consiliului Economic al Comunităţii Statelor Independente care are loc în perioada 26 – 28 mai curent, în Federaţia Rusă.

Octavian Calmîc și Dmitrii Rogozin vor pune în discuții stadiul actual al relațiilor comercial-economice dintre Republica Moldova și Federația Rusă, problemele privind exportul produselor moldovenești pe piața rusă, eliminarea barierelor tarifare şi netarifare în comerțul reciproc, reglementarea exporturilor producției agroalimentare si vinicole, dezvoltarea cooperării în domeniul transporturilor.

Octavian Calmîc și Dmitrii Rogozin vor aborda și problema organizării următoarei ședințe a Comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru cooperare economică în format lărgit, care, conform înțelegerilor dintre părți, urmează a fi organizată în Federația Rusă.

În timpul aflării sale în Federația Rusă, ministrul Economiei, Octavian Calmîc, va avea o întrevedere cu un grup de oameni de afaceri din Republica Ghana în cadrul căreia va face o prezentare privind potențialul investițional al Republicii Moldova și strategiile promovate de autoritățile naționale în atragerea investițiilor străine directe.

Foto: sputnik.md

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.