Obsesia posesiei sau sindromul V.P.

Am învățat cu toții, probabil, să citim noutățile din Republica Moldova cu o doză de scepticism amestecat cu revoltă. Nu ne mai miră post gustul amar, nici formulările manipulatorii. Zilele trecute, însă, o știre mi-a provocat un râs isteric – „Fundația Edelweiss, fondată și susținută de prim-vicepreședintele Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, își modifică denumirea din „Edelweiss”, în „Fundația lui Vlad Plahotniuc. Edelweiss”.

De ce a fost nevoie de această modificare? Oricum departamentul de comunicare al fundației are grijă ca acțiunile de caritate ale acesteia să ajungă în presă, iar asta nu se întâmplă fără a fi specificat numele marelui binefăcător V.P. Râsul isteric m-a adus, însă, la gândul că, indiferent cât de bolnăvicios ar fi asta, aparent, proprietarul fundației este cel mai sincer. I-a mai rămas să modifice în același stil denumirile posturilor tv și radio, a instituțiilor de stat, dar și a celor comerciale pe care le deține, or simpla mențiune în acte nu este suficientă. De altfel, ar fi cazul ca bloggerașii și trolii să-și facă nume dublu. Un oarecare Ion Ionescu, susținător înflăcărat al vicepreședintelui Partidului Democrat, ar fi mai impunător dacă s-a numi Ion al lui Vlad Plahotniuc Ionescu. Să fim sinceri până la capăt, nu? Or, dacă dragostea (a se citi obsesia) de nume, de popularitate, de posesie, e atât de mare, atunci să fie până-n pânzele albe. Schimbarea până la capăt!

Nu ne mai miră nimic, desigur. Nu e nevoie nici de confirmări oficiale de la instituțiile locale, căci nu le mai credem. Nici de dovezi din presă nu prea mai au nevoie mulți. E suficient să auzim de la jurnalist că postul X este finanțat de „interlopii fugari Țopa”, iar postul Y – de „oligarhul Plahotniuc”. Nu căutăm, nu răscolim, nu dezbatem, vorbim cu citate din presă.

Am învățat că totul aparține cuiva cu interese cel puțin egoiste. Fie el Plahotniuc, Shor, Filat, fie frații Țopa, Dodon sau Usatâi. A rămas doar ca fiecare dintre ei să urmeze exemplul maestrului în posesii, redenumindu-și proprietățile.

***
Nu este nimic nou în asta, dar tot mai des aud de la prietenii mei, care au apucat să călătorească prin lume sau să beneficieze de schimburi de studii prin Europa, că în Moldova sunt foarte multe mașini scumpe, că oamenii investesc sume enorme în lucruri absolut neimportante, că această țară nu îi merită, că vor să plece acolo unde abilitățile lor intelectuale sunt cu adevărate apreciate, unde nu trebuie să lupte cu birocrația, unde nu trebuie să se umilească pentru un salariu demn de munca depusă, etc. Unica lor grijă rămân a fi părinții, care în curând vor îmbătrâni singuri, dar măcar vor fi asigurați de banii câștigați pe meritate de copiii lor.

Păi de unde să învețe poporul acesta să investească bani în ceea ce merită, dacă așa-i învață „liderii”? Puținii care o fac sunt jumuliți de aceiași posesori ai țării, după care pleacă decepționați acolo, unde nu marca mașinii pe care o dețin nu contează, acolo unde statul îi ajută să-și dezvolte afacerile și apreciază profesioniștii, acolo unde sunt respectați și apărați de lege, acolo unde țara aparține poporului și nu oligarhului V.P.
Cu așa ritm, Moldova se va transforma într-o „zonă de vile”, unde moldovenii vor veni doar să-și viziteze rudele în vârstă și să-și amintească gustul legumelor, fructelor de acasă…

Sursa foto: Unimedia.info

Lucrez în jurnalism din 2012 și am învățat meseria din practică, pe teren. Am preluat Moldova.org în calitate de manageră în 2016 și de atunci am reușit nu doar să creștem echipa, ci și să transformăm radical forma și menirea redacției. Mă mândresc cu o echipă feministă, care ține pasul cu trendurile internaționale, practicând jurnalismul constructiv și de soluții. Depun efort pentru ca Moldova.org să se asocieze și colaboreze cu organizații de la noi și internaționale, care împărtășesc aceleași valori. Asta pentru că noi facem mai mult decât jurnalism, noi construim o comunitate.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.