Interesul oamenilor s-a indreptat in ultimii ani spre obiceiurile folclorice. Fenomenul acesta se datoreste incarcaturii valorice pe care le au obiceiurile, precum si interesului omului pentru ele. Obiceiurile sint, fara indoiala, pitoresti manifestari folclorice, mari spectacole. Ele cuprind semnificatii profunde asupra omului si relatiilor lui cu natura, cu lumea inconjuratoare. Astfel obiceiurile prezinta viata sociala, diverse aspecte ale rinduielii ei.
in cultura romineasca obiceiurile, in totalitatea lor, cele pe care folcloristii le-au numit calendaristice sau de peste an, impreuna cu cele ale vietii de familie formeaza un sistem interrelational, un sistem corelat cu viata omului. Sistemul este corelat la normele care organizeaza aceasta viata, la regulile de convietuire sociala, la regulile dupa care omul isi organizeaza, prin munca, raporturile lui cu natura. Acest sistem de reguli asigura buna rinduire a societatii.
Obiceiurile formeaza un mecanism activ al vietii sociale, un mecanism creator si pastrator de ordine, un mecanism creator de cultura. Prin aceasta, ele se deosebesc de celelalte categorii ale folclorului: de basme, de cintecele epice si chiar de cele lirice care vorbesc mai mult despre situatiile in care se gaseste omul, despre anumite intimplari ale vietii sociale, relateaza ca texte in sensul propriu al cuvintului, pe cind obiceiurile ne apar ca acte ale mecanismului social.
Dar in raport cu normele si regulile care organizeaza relatiile omului cu natura si relatiile interumane, intersociale, obiceiurile sint acte de comunicare cu limbaj propriu, un limbaj activ in care, pe linga cantitatea de informatie comunicata, cantitatea de actiune este mult mai mare decit in orice act de limbaj verbal. Ca acte de comunicare traditionale ele au un limbaj complex pentru ca la realizarea fiecarui obicei contribuie, de fapt mai multe modalitati de expresie. Exprimarea verbala se imbina cu cea muzicala si coregrafica, cu cea gestica si cu cea mimica.Ele se imbina creind raporturi ierarhice intre limbaje, nu numai in ansamblul obiceiului, ci si in diferite secvente, in diferitele lui momente. Se imbina pentru ca obiceiurile implica acte rituale si ceremonii, acte juridice si economice, valori morale si exprimari estetice, vechi mituri si cunostinte dobindite din experienta oamenilor sau integrate din lexicul cultural eterogen in succesiunea culturala a diferitelor epoci prin care obiceiul a trecut. Sint marci plasate intre secventele succesive ale vietii cotidiene, pentru a-i sublinia diferite etape, pentru a-i da ritmul necesar unei trairi in dinamism propriu.
Obiceiul ca act de comunicare cultural stabileste, de fapt, un raport de schimb intre partenerii lui, schimb de informatii, de bunuri, schimb de servicii. Fiecare act de comunicare, deci si fiecare obicei, transmite un mesaj prin care se face schimbul.
in cultura traditionala comunicarea intre om si natura se facea la nivrlul practicii primitive, intre om si reprezentarile pe care si le-a facut despre fenomenele naturii la nivelul miturilor si riturilor. Iar pe planul social concret, raporturile de schimb se stabileau la nivelul obiceiurilor, al normelor de comportare, al ceremonialelor, intre indivizii aceluiasi grup social si intre grupuri sociale diferite, de natura si dimensiuni variate: grupuri teritorial si etnic diferite. Limita schimburilor era determinata de puterea de intelegere, de capacitatea de a comunica.
Actul nu are o existenta de sine statatoare, ci este cuprins, ca orice text, intr-un context. Actul este semnul unui continut. Un semn cu semnificatie proprie care poate fi descifrata prin analiza structurala si raportari semiotice. in raport cu contextul, fiecare act cu structura bine inchegata are rosturi determinate, functii proprii. Etnologii vorbesc de functii dominante si de functii subiacente, de functii manifeste si de functii discrete. Ierarhia functiilor este o realitate istorica determinata de conditiile socio-economice in care exista.
Schimbarea in ierarhia functiilor duce la mutatii functionale. Cultura ne ofera la tot pasul exemple de mutatii functionale. De pilda, un obiect de port cum ar fi traista,“ traistuta “purtata de barbatii din Tara Oasului. Traista este, in general, un obiect cu functie utilitara.in Tara Oasului, in costumul barbatesc de sarbatoare , ea este un element de podoaba. Dar in ansamblul portului barbatesc ea mai este si o marca distinctiva, o emblema a fiecarui sat, fiindca fiecare sat are alt tip de traistuta. in contextul microstructural al fiecarui grup cum ar fi un sat, functia dominanta este pentru locuitorii acestui sat ceea de podoaba, dar poate sa mai existe si functia utilitara sau cea de emblema. Mutata din mediul rural in mediul urban, traistuta oraseneasca sufera o alta mutatie functionala. Pusa intr-o camera urbana, pe perete, ea devine un element de decor de interior.
Mutatiile functionale dau actelor mesajelor de cultura populala mobilitate. Ele se efectueaza la nivelul grupurilor sociale printr-un act de operatiune determinat de context, de conditiile socio-economice si de pozitia ideologica a grupului, de schimbarile care intervin in aceasta pozitie.
in raport cu traditia si cu innoirea ei, mutatiile functionale sint elementul dinamic care produce schimbarile. Ele se realizeaza prin translatarea actelor de pe un plan pe altul, de exemplu, de pe planul relegios pe cel ceremonial si apoi pe cel artistic. Etnologii sint, in general, de acord ca cele mai multe dintre rituri, mituri si obiceiuri trec printr-un proces continuu de desacralizare.
Tot in rindul mutatiilor functionale intra si acele schimbari care fac ca un text etnologic sa devina opusul lui. Astfel de mutatii se petrec dintotdeauna in cultura populara si se pot stabili analogii intre ele si ceea ce critica literara si dramatica cunoaste astazi prin raportul literatura – antiliteratura, teatru – antiteatru. Le intilnim in cultura traditionala, in actele periodice, in jocurile cu masti de Anul Nou, la ingroparea caprei, a turcii. Stabilind o identitate de sens intre zeitatile care intruchipau natura, fertilitatea solului si masca de animal folosita in jocurile de Anul Nou, etnologii au dedus ca moartea animalului si reinvierea lui corespunde mortii si reinvierii din miturile antice, de fapt credintei in moartea si reinvierea naturii la inceput de an, raspindita la foarte multe popoare. Dar, in contextul jocurilor de Anul Nou al caror caracter ludic este incontestabil, prezenta acestui sens este foarte contestabila. Chiar daca momentul din jocurile traditionale s-ar deduce dintr-un arhetip ritual, el a trecut prin atitea mutatii functionale, incit functia lui striveche a disparut cu totul.
Aceasta functie insa nu-si putea gasi locul in contextul jocului, tocmai prin faptul ca jocurile cu masti de Anul Nou erau manifestari prin care omul sarea dincolo de contextele vietii cotidiene, se ascundea in dosul mastii pentru a se elibera de contingentele cotidianului, de constringerile sociale de natura ritualistica, ceremoniala. Jocurile de Anul Nou pot fi exemple de consecinte externe ale mutatiilor functionale, iar translatia de pe planul seriosului in planul jocului arata ca anumite planuri exclud anumite functii, deci ca planurile contextuale pot avea, in raport cu functiile, un rol imitativ.
Autor: Cristina Fialcovschi
