Oameni de afaceri din Transnistria acuza Chisinaul de “sustinere financiara a opozitiei”

Asociatia Bancilor din Transnistria declara ca administratia Presedintelui Republicii Moldova, Vladimir Voronin, “sustine financiar opozitia” in alegerile care vor avea loc in aceasta regiune in decembrie curent.

Potrivit Biroului international de monitorizare, presedintele Asociatiei Bancilor din Transnistria, Grigori Diacenco, detine si este gata sa prezinte acte, care ar confirma finantarea opozitiei transnistrene de catre Chisinau.

Sursa citata mai declara ca “la Presedintia RM a fost creat un fond special pentru finantarea opozitiei transnistrene, iar autorul acestui proiect este consilierul lui Voronin, Marc Tcaciuc”. In lista persoanelor acuzate de aceiasi Asociatie se mai inscriu consilierul presedintelui pe probleme economice, Oleg Reidman, si feciorul sefului statului, Oleg Voronin.

Diacenco mentioneaza ca “in prezent, sunt interprinse masuri de acumulare a surselor banesti in fond. Anume din aceasta cauza a fost retinut Presedintele SA “Victoriabank”, Victor Turcanu, care a incercat sa refuze acordarea sustinerii financiare unor organizatii politice”.

Amintim ca, intr-o interventie televizata la postul de televiziune NIT, la speculatiile moderatoarei, privind iminenta aparitiei zvonurilor despre sustinerea unor forte partide din Transnistria, Vladimir Voronin a declarat ca “in stanga Nistrului nu exista o forta politica de opozitie, care ar putea fi sustinuta de Chisinau”.

"Chisinaul nu va sustine nici un partid sau forta politica din Transnistria, atata timp cat alegerile din aceasta regiune nu vor fi organizate si monitorizate de comunitatea internationala sub mandat OSCE", a spus Vladimir Voronin.

In decembrie curent, la Tiraspol vor avea loc alegeri parlamentare, la care au fost invitati observatori din CSI si CSI-2, pentru a monitoriza scrutinul si a oferi legitimitate acestuia. OSCE a declarat, din start, ca alegerile din decembrie nu vor fi monitorizate si nu vor fi recunoscute de comunitatea internationala. // Reporter.MD

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.