O moldoveană şi doi ucraineni schimbă legislaţia în Rusia!

Serviciul Federal rus pentru Migraţie a elaborat un proiect de lege ce prevede interzicerea deportării din Rusia a cetăţenilor străini cu HIV/ SIDA, în cazul în care membrii familiei acestora sunt stabiliţi pe teritoriul acestei ţări.

Modificarea Legii cu privire la statutul juridic al cetăţenilor străini urmează a fi făcută în conformitate cu o decizie din 12 martie a Curţii Constituţionale din Rusia.

Reclamanţi în acest caz a fost o moldoveancă şi doi ucraineni, cărora autorităţile ruse le-au refuzat să le acorde permis de şedere temporară în ţară din cauza că erau infectaţi HIV. De asemenea, printre reclamanţi au fost şi trei ruşi, ale căror rude au primit interdicţii din aceleaşi cauze.

Curtea Constituţională a decis că prevederile din legislaţie potrivit cărora, cetăţenii străini cu HIV/SIDA urmează a fi deportaţi sau să le fie interzis accesul în ţară, ori să le fie refuzată eliberarea permiselor pentru şedere temporară, în cazul în care au rude stabilite în Rusia, nu corespunde Constituţiei Federaţiei Ruse.

Precizăm că, în februarie, o moldoveancă a acţionat Rusia la CEDO, pentru că autorităţile ruse au refuzat să-i acorde permis de şedere temporară în ţară din cauza că e infectată HIV/SIDA. Cetăţeanca R.Moldova locuieşte permanent pe teritoriul Rusiei din 2007, unde s-a căsătorit cu un cetăţean rus, iar peste un a născut un copil perfect sănătos, recunoscut ca cetăţean al Rusiei.

Originara din R.Moldova s-a adresat în martie 2014, la Serviciul Federal pentru Migraţie cu cererea de a i se acorda dreptul de şedere temporară în Rusia. În aprilie, instituţia i-a refuzat din cauză că e infectată cu HIV/SIDA. Decizia a fost contestată şi declarată ilegală de o instanţă primară, dar care ulterior a fost anulată de o judecătorie a regiunii Moscova.

Femeia a fost nevoită să se adreseze la CEDO cu rugămintea de a i se recunoaşte încălcarea a trei articole din Convenţia europeană a dreptului omului – dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, dreptul la remediu efectiv şi interzicerea discriminării.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.