O femeie a sunat la urgență după ce a văzut lângă poartă un bărbat cu faţa în jos. Istorie cu final neaşteptat

Solicitare incredibilă la Serviciul 112 din România. O femeie din localitatea Stânceşti, judeţul Botoșani, a sunat la numărul unic de urgență declarând că în curtea casei, chiar lângă poartă, era căzut un bărbat cu faţa în jos în zăpadă şi îi era frică să intre în casă.

Libertatea.ro relatează că deşi cei de la 112 au încercat să o convingă să se apropie să vadă în ce stare era persoana căzută, femeia nu s-a lăsat înduplecată. Astfel, în scurt timp la faţa locului a ajuns ambulanţa.

Când însă medicii au încercat să acorde primul ajutor, au constatat că în zăpadă era, de fapt, o păpușă din paie, îmbrăcată cu haine de om şi care avea cizme în picioare.

“Nu este pentru prima dată când ne confruntăm cu astfel de cazuri. Problema nu este că un echipaj de urgenţă a plecat la faţa locului, că asta e meseria noastră. Problema este că dezlocuim un echipaj, care ar putea fi la o urgenţă reală în acel timp”, a precizat medicul Nicuşor Curteanu, pourtător e cuvânt al SJA Botoşani.

„Păi cine a făcut asta, să plătească. Pentru starea mea, că m-a speriat”, spunea femeia în continuu, în timp ce cadrele medicale încercau să îi explice că dacă ar fi verificat măcar starea aşa-zisului pacient, se putea evita blocarea unei ambulanţe aproape o oră.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.