O femeie şi trei copii ai săi din satul Gârbova s-au intoxicat cu monoxid de carbon

O femeie şi trei copii ai săi din satul Gârbova, raionul Ocniţa, s-au intoxicat cu monoxid de carbon de la o sobă defectă. Din fericire, toţi au fost salvaţi, doar fetița cea mică, în vârstă de 6 ani, a fost internată în spital.

Cazul, care putea lua viața familiei cu patru membri, a avut loc în acestă dimineață la ora 06.14. Potrivit salvatorilor, au avut de suferit o femeie în vârstă de 40 de ani și copii acesteia în vârstă de 20, 15 și respectiv 6 ani. Toţi s-au intoxicat cu monoxid de carbon cel mai probabil în urma emanării de monoxid de carbon de la o sobă defectă.

La fața locului a intervenit un echipaj medical al Serviciului 903 care a acordat ajutorul necesar femeii şi celor doi fii, iar fetița de 6 ani a fost internată în spital. Starea persoanelor este satisfăcătoare.

Toate circumstanțele urmează a fi stabilite.

Salvatorii anunţă că, de asemenea, în seara zilei de ieri, o femeie în vârstă de 44 de ani a decedat în propria locuință, după ce casa acesteia a fost cuprinsă de flăcări. Cazul a avut loc la ora 22.00 în localiatea Zăicana, raionul Criuleni.

La fața locului pentru lichidarea incendiului a lucrat un echipaj de pompieri al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. În urma stingerii incendiului, salvatorii au depistat cadavrul carbonizat al persoanei. Focul a mistuit bunurile materiale din casa bătrânească.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI atenționează oamenii să respecte regulile de apărare împotriva incendiilor în special în procesul de utilizare a sobelor și aparatelor electrice de încălzit, iar în caz de situații de risc să apeleze de urgență Serviciul 901.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.