O fată de 12 ani a prezentat la frontieră documentul surorii sale de 21 ani. Cine a îndrumat-o

O fată de 12 ani din Braşov  a încercat să iasă din România, joi, 16 februarie, prezentând la controlul frontierei cartea de identitate a surorii sale, în vârstă de 21 de ani. Fata a spus că voia să ajungă în Germania, la părinţi, şi că a recurs la această metodă sfătuită de cumnatul său.

Cazul a avut loc la punctul de trecere a Frontierei Nădlac – Nagylak.

Aici s-a prezentat pentru a ieşi din ţară cetăţeanul român Dragoş C., în vârstă de 27 de ani, însoţit de o adolescentă care s-a legitimat cu o carte de identitate românească.

În timpul controlului, poliţiştii de frontieră au constatat că minora nu este una şi aceeaşi cu cea din documentul de călătorie prezentat.

Cei doi au fost conduși la sediul punctului de trecere a frontierei, pentru cercetări.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoana în cauză este o minoră, cetăţean român, în vârstă de 12 ani. În cadrul primelor cercetări s-a stabilit că documentul aparținea surorii tinerei, în vârstă de 21 ani şi a recurs la această metodă, sfătuită de  Dragoş C, cumnatul său, deoarece dorea să ajungă în Germania la părinţi.

În cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, fals privind identitatea, complicitate la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat şi fals privind identitatea prin atribuirea unei identităţi reale a altei persoane, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.