O familie dintr-un sat din raionul Floresti locuieste intr-o casa fara sticle la geamuri

In satul Sevirova, raionul Floresti, o familie formata din cinci persoane locuieste de cinci luni intr-o casa fara sticle la geamuri, transmite Agentia DECA-press.

Cei trei copii din aceasta familie sunt toti minori, avand varsta de opt, sapte si, respectiv, patru ani. Parintii acestora nu au un loc de munca, iar unicul venit al familiei il asigura tatal care munceste in sat ca ziler.

Specialistul principal in problemele familiilor cu copii in situatii de risc din Floresti, Eeonora Papusoi, spune ca mama copiilor are 30 ani si este invalida de gradul doi.

Constantin, tatal copiilor, munceste ca ziler prin gospodariile satenilor si cu greu ii reuseste sa intretina familia. „Iarna, cand zilele erau mai gerose, mama copiilor rupea de pe pareti tapetele pentru a face focul in soba”, povesteste sursa citata.

Zilele trecute, familia respectiva a beneficiat de un ajutor financiar in valoare de 6000 lei acordat de Fondul de Sustinere a Populatiei si UNICEF. Asociatia franceza „Medecins du Monde” a transmis familiei din Sevirova pachete cu alimente, haine pentru copii si asistenta medicala.

Potrivit datelor oficiale, in raionul Floresti sunt circa 250 familii social-vulnerabile. // DECA-Press

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.