O cisternă cu 32 tone de motorină, înmatriculată în Republica Moldova, s-a răsturnat la cinci kilometri de Huşi

O cisternă încărcată cu 32 de tone de motorină, înmatriculată în Republica Moldova, s-a răsturnat, vineri dimineaţă, la cinci kilometri de municipiul Huşi. Mai multe echipaje de pompieri intervin în zonă, în condiţiile în care există scurgeri de combustibil, scrie News.ro.

Şoferul autotrenului a pierdut controlul volanului într-o curbă şi, din cauza încărcăturii, a intrat în tangaj, ceea ce a dus la răsturnarea cisternei.

Mai multe echipaje de pompieri au ajuns la locul accidentului, unde intervin pentru a preveni o eventuală explozie, în condiţiile în care există scurgeri de combustibili.

”S-a luat legătura cu o firmă care deţine o macara de mare tonaj pentru ca autocisterna să fie repusă pe roţi. Ulterior, se va face transvazarea combustibilului într-o altă cisternă”, a declarat, vineri, pentru News.ro prefectul judeţului Vaslui, Isabel Bogdan.

Şoferul autotrenului a suferit răni uşoare în urma accidentului, fără să necesite transportul la spital.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.