Noul ambasador agreat al Federaţiei Ruse în R.Moldova a înmânat copiile scrisorilor de acreditare la MAEIE

Ambasadorul agreat al Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Vasneţov, a prezentat astăzi secretarului general de stat al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Mihail Căpățînă, copiile scrisorilor de acreditare în calitate de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în țara noastră.

În cadrul întrevederii, Mihail Căpățînă și Oleg Vasnețov au avut un schimb de opinii privind stadiul actual al relaţiilor moldo-ruse, subliniind importanţa intensificării dialogului politic bilateral, aprofundării cooperării comercial-economice, precum și extinderii colaborării în alte domenii reciproc avantajoase.

Secretarul general de stat, Mihail Căpăţînă, i-a urat noului Ambasador al Federaţiei Ruse succese în activitate, asigurându-l pe diplomatul rus de întreaga susţinere a Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene.

Oleg Vasnețov în ultimii opt ani a ocupat funcții de răspundere în aparatul central în cadrul Ministerului de Externe de la Moscova.

Acesta îl va înlocui pe Farit Muhametșin, care a împlinit în ianuarie vârsta de 71 de ani.

Până la numirea în funcția de ambasador în R.Moldova, Oleg Vasnețov a ocupat funcția de șef al departamentului pentru relațiile cu subiecții federației, parlamentului și asociațiilor publice din cadrul Ministerului de Externe al Rusiei.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.