Noua structură a Guvernului a fost aprobată în Parlament. Vom avea 9 ministere

Guvernul va avea 9 ministere și nu 16, cum e acum. Noua structură a Executivului a fost aprobată de Parlament cu 54 de voturi. Astfel, Cabinetul de Miniștri va fi format din:

Ministerul Economiei și Infrastructurii
Ministerul Finanțelor
Ministerul Justiției
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene
Ministerul Afacerilor Interne
Ministerul Apărării
Ministerul Educației, Culturii și Cercetării
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale
Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.

După acest vot, Guvernul urmează, în termen de 3 luni, să întreprindă măsurile necesare în vederea reorganizării structurii organelor centrale de specialitate ale administrației publice, să prezinte Parlamentului propuneri privind aducerea legislației în vigoare în concordanță cu noua structură a organelor centrale de specialitate ale administrației publice şi să asigure ajustarea cadrului său normativ.

Reforma presupune, de asemenea, excluderea funcțiilor de viceminiștri și înlocuirea acestora cu secretari de stat, care vor fi persoanele responsabile de domeniile concrete de activitate. Iar miniștrii vor avea mai mult un rol de elaborare a politicilor. Premierul Pavel Filip a menționat ca miniștrii sunt acum în perioada de proba. De asemenea, activitatea miniștrilor actuali va fi evaluată, la sfârșitul anului.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.