Nou! UTA Gagauz-Yeri a devenit membru al Euroregiunii Siret-Prut-Nistru

UTA Gagauz-Yeri a devenit membru al Euroregiunii Siret-Prut-Nistru (ESPN), cu dreptul de vot din 1 ianuarie 2015, anunţă site-ul organului executiv local.

Acordurile în acest sens au fost semnate miercuri de conducerea autonomiei şi reprezentanţii euroregiunii.

Vitalie Kiurkciu, şef direcţiei locale de dezvoltare economică, a declarat că prima şedinţă din anul viitor a ESPN va avea loc la Comrat, unde vor participa toți președinții de raioane din R.Moldova, dar și președinții consiliilor județene din România: Iași, Prahova și Vaslui.

Potrivit lui, la decizia de includere a Găgăuziei în euroregiune a contribuit Cristian Adomniței, președintele Consiliului Județean Iași și președintele prin rotaţie a Euroregiunii Siret-Prut-Nistru.

„Includerea noastră în această euroregiune deschide noi perspective pentru elaborarea şi realizarea unor proiecte transfrontaliere comune. Vom putea aplica standarde europene în diferite domenii, iar pentru Găgăuzia este importantă şi sporirea gradului de atragere a fondurilor europene în această regiune“, a declarat responsabilul găgăuz.

Totodată, el a precizat că noua decizie privind UTA Gagauz-Yeri poate fi apreciată drept o premieră pentru euroregiunile existente, întrucât până acum în cadrul acestora erau incluse judeţele din România, pe de o parte, şi raioanele R..Moldova, pe de altă parte, dar Găgăuzia are statutul de unitate teritorial administrativă.

Moldova.ORG precizează că Euroregiunea Siret-Prut-Nistru (ESPN) reunește 22 raioane din Republica Moldova și trei consilii județene din România: Iași, Prahova și Vaslui. A fost constituită în anul 2005 și are sediul în municipiul Iași.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.