Nou! Parlamentarii vor vorbi la telefoane IP

Telefonia fixă din sediul Parlamentului a  fost înlocuită cu telefonia IP, iar  deputaţii vor putea vorbi, cu începere din sesiunea toamnă-iarnă, la numărul de telefon de birou chiar şi în călătorii. „Aceasta înseamnă costuri mai mici pentru infrastructură, o creștere a calităţii convorbirilor şi o scădere a prețurilor pentru apeluri”, declară Centrul de Telecomunicații Speciale, întreprindere ce a realizat acest proiect.

Cristina Postică, responsabil pentru relaţii cu presa de la Centrul nominalizat, a precizat pentru Moldova.org că telefonul IP” poate fi utilizat  oriunde exista o conexiune la internet. Prin urmare, cheltuelile de roaming  vor fi exculse, deoarece apelurile pot fi direcționate oriunde în lume datorită caracteristicilor softului implementat.

Potrivit sursei citate, proiectul de modernizare a sistemului  telecomunicațional în   Parlament „este o realizare inovativă cu implicații atât tehnologice, cât și financiare”. Solicitată de Moldova.org să concretizeze valoarea proiectului, Cristina Postică a declarat că aceasta nu poate fi divulgată, întrucât constituie o taină comercială.

De notat că ÎS ”Centrul de Telecomunicații Speciale”a dotat noul sediu al Parlamentului cu  o platformă informațională ce integrează mesageria instantă, prezența audio-video și permite utilizatorilor să se conecteze virtual de oriunde și oricând, prin intermediul PC-ului, tabletei, telefonului sau al unui browser de Internet.

Prima şedinţă a deputaţilor în sediul renovat al Legislativului a avut loc la 13 februarie 2014. A fost prima desfăşurată în clădirea renovată a Legislativului, devastată acum cinci ani, în timpul violenţelor din 7 aprilie costurile.  Costul lucrărilor a  depăşit 300 de milioane de lei.

Moldova.org reaminteşte că sediile Parlamentului şi Preşedinţiei au fost distruse în 2009, în timpul evenimentelor din 7 aprilie, când protestatarii au devastat şi au incendiat instituţiile de stat. Lucrările de reconstrucţie au început în acelaşi an, iar în 2010 au fost sistate, fiind reluate abia în august 2012.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.