Ninsori abundente în Georgia: zeci de sate izolate, circa 90 de școli închise

Ninsori abundente s-au abătut în ultimele zile peste Georgia, în majoritatea regiunilor. Zeci de sate sunt izolate și mai multe școli închise, informează ITAR-TASS, citată de Agepres.

Cea mai dificilă situație se înregistrează în sud-vestul țării. Aici, grosimea stratului de zăpadă atinge pe alocuri 1,5-2 metri. Curățarea drumurilor este imposibilă la ora actuală, pentru că ninsorile nu contenesc, iar ceaţa este densă.

Din cauza blocării circulației și a problemelor legate de alimentarea cu căldură, au fost întrerupte cursurile în aproximativ 90 de școli.

Ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, David Narmania, le-a recomandat șoferilor să renunțe la deplasări pe distanțe lungi, în cazul în care acestea nu sunt absolut necesare.

În ultimele zile, în majoritatea regiunilor din Georgia au căzut cantități mari de zăpadă, iar temperaturile sunt destul de scăzute, până la -15 grade noaptea, în unele regiuni. 

 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.