Nicolae Timofti, îngrijorat de soarta muniţiilor ruseşti de la Cobasna

Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, s-a arătat preocupat de soarta munițiilor rusești din localitatea Cobasna din stânga Nistrului. Timofti a declarat că acestea reprezintă un pericol continuu la adresa securității cetățenilor Republicii Moldova și din statele vecine.

Declaraţia a fost făcută în cadrul întâlnii cu secretarul general al OSCE, Lamberto Zannier, aflat în vizită în țara noastră.
În context, președintele a reiterat poziția Republicii Moldova cu privire la necesitatea retragerii de către Federația Rusă a armamentului și a trupelor sale, dislocate în stânga Nistrului.

Totodată, șeful statului a pledat pentru transformarea actualei forțe de pacificare din zona de securitate într-o misiune civilă sub mandat internațional, subliniind că incidentul din ianuarie anul curent, când un pacificator rus a împușcat mortal un tânăr, a demonstrat inutilitatea și chiar periculozitatea prezenței în zonă a unor persoane înarmate.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare