Nicolae Timofti a primit o medalie de aur!

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a primit Medalia de aur a Senatului Republicii Franceze. Distincţia i-a fost înmânată miercuri, 17 septembrie,  de Josette Durrieu, președintele Grupului de prietenie Franța – Moldova din cadrul Senatului Republicii Franceze.
Nicolae Timofti a mulțumit autorităților de la Paris pentru sprijinirea aspirațiilor europene ale Republicii Moldova şi şi-a exprimat doleanța ca parlamentarii francezi să urgenteze procedura de ratificare a Acordului de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană.

„Franța acordă o atenție deosebită relației cu Republica Moldova. Potrivit unui raport elaborat pentru președintele François Hollande, Republica Moldova este cea mai francofonă țară din Europa Centrală și de Est”, a menţionat  Josette Durrieu.

Senatoarea Josette Durrieu a opinat că procesul de monitorizare a Republicii Moldova de către Consiliul Europei ar trebui sistat în urma alegerilor legislative din toamna acestui an. Potrivit oficialului,  Acordul de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană va fi ratificat până la sfârșitul anului curent.

Moldova.ORG precizează că deputații Grupului de prietenie cu Republica Moldova din cadrul Senatului Republicii Franceze efectuează o vizită la Chișinău, în perioada 16 – 20 septembrie 2014. Din componența delegației fac parte senatorii Josette Durrieu, Patrice Gélard și Jean-Claude Frécon.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.