Nico si Vlad, pe prima pagina a celui mai bine vandut ziar sarbesc

Prima semifinala a concursului Eurovision 2008 s-a incheiat marti seara, fara mari surprize, desi sunt voci care se declara revoltate de faptul ca Irlanda, cu masinaria vorbitoare, n-a trecut in finala. A fost o zi grea pentru delegatia României, pentru ca in seara concursului se pot intâmpla lucruri neprevazute si decizii de vot neasteptate. Desi nu s-au vazut la televizor fâlfâind steagul României, Nico si Vlad au aparut ieri pe prima pagina a celui mai bine vândut ziar din Serbia, „Novosti“.Celalalte noua tari calificate pentru finala sunt Grecia, Bosnia Herzegovina, Finlanda, Rusia, Israel, Azerbaidjan, Armenia, Polonia si Norvegia.

Marti seara, in jurul salii Belgrad Arena, câtiva fani ai celei mai longevive manifestari non-sportive din lume, concursul Eurovision, incercau cu disperare sa atraga atentia putinilor spectatori care se indreptau spre locurile lor. Am fost convinsa ca, daca la H
elsinki chiar si repetitiile se faceau cu „casa inchisa”, asa va fi peste tot. Dar e greu sa umpli o sala de douazeci de mii de locuri, daca anunti cu doua luni inainte ca nu mai ai bilete! Dar cine vine la spectacol vine pentru ca stie exact ce vrea sa vada. Anul acesta a fost mai greu pentru toata lumea, având in vedere ca 43 de melodii sunt mult prea multe chiar si pentru un fan inrait al concursului. Iar când acesta incepe cu o piesa ca cea din Muntenegru, te sperii un pic. Bine ca nu suntem nevoiti s-o mai ascultam inca o data, desi nu e singura melodie din aceasta categorie. Estonia, Belgia, Andora, mai bine stateau acasa, ca scuteau niste bani.

Presedintele TVR a plecat in Belgrad sa-i sustina pe români
Nico si Vlad au plecat spre sala cu dorinta expresa de a nu vorbi cu nimeni pâna la intrarea in concurs. In cabina, cei doi au fost incurajati de catre Alexandru Sassu, presedintele TVR, care a venit special pentru a sustine delegatia României în Belgrad si care a parasit orasul la sapte ore dupa semifinala. Andrei Tudor a avut parte de o surpriza in momentul in care Alex Radulescu, make-up artistul delegatiei române, i-a spus ca trebuie sa-i machieze mâinile. „Nimeni, in viata mea, nu mi-a machiat mâinile. Nici nu auzisem de asa ceva”, a declarat Andrei. Vlad, in schimb, are o problema cu barba, cercetându-si in fiecare zi lungimea firului de par. Are impresia ca are fata „grasuta” si ca nu arata bine. Si a inceput concursul. Cu greu am asteptat sa treaca cele saisprezece interpretari care ne precedau. In sala, ambasadorul României in Belgrad, Ion Macovei, a stat retras pentru ca avea emotii prea mari. Dupa aproape trei ore de asteptare, numele tarii noastre a iesit din cel de-al doilea plic. Care n-are nici o legatura cu ordinea reala de pe podium. Clasamentul calificarilor in finala nu se anunta. Dar ne-am bucurat de parca am fi câstigat finala. In acel moment, delegatia Greciei a sarit literalmente pe Nico si Vlad, pupându-i si imbratisându-i. Delegatia noastra, mult prea mica fata de cele ale altor tari, nu a reusit sa apara pe televizor fâlfâind steagurile, dar a aparut pe prima pagina in cel mai vândut ziar sârbesc. Nimeni nu s-a culcat inainte de ora trei dimineata. A doua zi, ambasadorul Ion Macovei l-a sunat pe Vlad pe telefonul personal pentru a-l felicita. Au urmat telefoane de la Monica Anghel, Adrian Enache, Corina Danila, Marcel Pavel, Domnul Problema, Kamara, Radu Groza etc. A doua zi dimineata, televiziunea greaca si-a instalat un car de transmisiuni si transmite in direct tot ce vede in holul hotelului in care este cazata si delegatia româna, dându-si tot programul peste cap. In timp ce scriu acest articol, fanii greci urla si cânta in fata hotelului. Acum, Nico si Vlad se pregatesc de finala. Vlad este cel mai increzator, in permanenta cu zâmbetul pe buze si singurul cu o atitudine certa de invingator. Ramâne de vazut ce ne asteapta sâmbata seara.

Belgrad Arena, goala in seara primei semifinale
Cea mai mare nemultumire a EBU a fost legata de faptul ca un numar mare de locuri ale Arenei Belgrad, unde se desfasoara concursul, au ramas neocupate. Motivul este acela ca majoritatea pachetelor de bilete au fost achizitionate de fani provenind din tarile care vor intra in cea de-a doua semifinala, de asta seara. Drept urmare, multi nu au folosit biletele pentru semifinala de marti. Se estimeaza ca in jur de 10.000 de bilete au ramas nevandute la spectacol. Belgrad Arena a fost, astfel, mai degraba goala, lucru deranjant pentru EBU, care pune mare pret pe aspectul show-ului in cadrul transmisiei TV in direct. Tocmai de aceea, organizatorii Eurovision se gandesc la o alta modalitate de a vinde biletele pentru concurs, pentru ca in viitor telespectatorilor sa nu li se mai infatiseze o sala de concerte aproape goala. Aceasta problema nu este una noua, insa anul acesta, in Belgrad, s-a resimtit mai acut decat anul trecut, la Helsinki, sau acum doi ani, la Atena. In schimb, marti seara, dupa aflarea rezultatelor, calitatea celor zece cantece calificate n-a reprezentat un subiect de disputa. Majoritatea fanilor au considerat ca au intrat in finala piese bune, un melanj reusit de balade, pop, rock si alternativ.// Gardianul

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.