Necaz pentru soţia lui Ilan Shor! Oraşul natal i-a întors spatele interpretei Jasmin

Vechiul oraş Derbent, care este oraşul natal al Sarei Shor, soţia milionarului şi primarului de Orhei Ilan Shor, împlineşte 2000 de ani. Cu acest prilej Ministerul Culturii al Republicii Daghestan va organiza un concert grandios, de la care se pare că va lipsi interpreta Jasmin, care este originară din acest oraş milenar.

Presa rusă scrie că interpretei Jasmin i-a fost interzisă participarea la acest concert. Sara Shor, citată de presa de la Moscova, a declarat că din motive necunoscute numele a dispărut din afişe, deşi acesta figura pe acestea până nu demult.

„Sunt foarte supărată. Nu înţeleg, de ce oraşul meu natal a procedat aşa faţă de mine. Eu trebuia să evoluez în ziua sărbătorii, iniţial, la cetate, iar apoi –în piaţă. Am discutat totul, am coordonat, iar apoi am dispărut din programul sărbătorii. Nu înţeleg de ce s-a întâmplat aţa”, a menţionat Jasmin.

Interpreta a declarat că deocamdată Ministerul Culturii din Daghestan nu a prezentat explicaţii pe marginea acestui caz.

Cântăreaţa totuşi nu renunţă şi speră să obţină acceptul ministerului, dat fiind faptul că până la sărbătoare au mai rămas mai puţin de două săptămâni.

Moldova.ORG precizează că oraşul Derbent este cel mai vechi oraș din Rusia. Centrul istoric al orașului a fost recent declarat de UNESCO patrimoniu universal. Derbentul este una din cele mai populare și pitorești stațiuni turistice de pe litoralul caucazian al Mării Caspice.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.