Muzeul „Memoriei Neamului” refuzat de autoritatile romane si sprijinit de CMR

In aprilie 2002 lua fiinta la Chisinau Muzeul "Memoria Neamului" fondat de Asociatia victimelor regimului comunist si a veteranilor de razboi ai Armatei Romane, avandu-l ca presedinte pe dl. Vadim Pirogeanu.

La fondarea acestui muzeu au contribuit la acea vreme numeroase persoane din Basarabia dar si din lumea intreaga, romani care si-au trait viata cu terorile comunismului sau care au pierdut pe cei dragi in al doilea Razboi Mondial. Sacrificarea elitei romanesti din stanga Prutului in perioada 1940-1990, File din istoria adevarata a Basarabiei, Miscarea de rezistenta si renastere nationala dar si Razboiul de pe Nistru din anii 1992, eroi cazuti la datorie, pentru neam, limba si istorie, sunt temele pe care le abordeaza exponatele acestui muzeu, am putea spune particular intrucat din partea statului moldovean nu au beneficiat de ajutor decat in procurarea unui sediu iar din partea statului roman, din 2004 de cand au inceput demersurile pentru ajutor, la inceput la Oficiul pentru Gestionarea Relatiilor cu Republica Moldova, apoi la Departamentul pentru Romanii de Pretutindeni, ulterior DRRP, si in final in 2005, la Institutul Cultural Roman, niciodata nu s-a gasit un sprijin pentru acest demers al unor oameni care si-au dedicat ultima jumatate a vietii povestind si invatand tinerii despre cum trebuiesc evitate erorile istoriei care au dus la pierderea teritoriilor romanesti dar si a intelectualitatii basarabene. Pentru acesti oameni statul roman, prin structurile responsabile, nu a gasit decat vorbe de incurajare. In schimb a gasit de cuviinta sa sprijine gruparile prorusesti, conform raportului fantoma al DRRP-ului, raport intocmit doar pe 2004, dar care nu mai vede lumina zilei.

Noroc ca inca mai sunt oameni de suflet din Diaspora romana care ii incurajeaza sa mearga mai departe. Astfel, cu ocazia darurilor pe care le-au dus la Tiraspol, reprezentantii Consiliului Mondial Roman au facut un popas si la acest muzeu donand suma de 600 de dolari pentru activitatile pe care acesta le deruleaza. E mult, e putin? Este ceva, in comparatie cu nimicul pe care l-au primit din tara in toti acesti ani. // Romanian Global News

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.